Copilul din canal e un intrus
Ce s-a născut fără să își ceară dreptul
O mamă fără suflet l-a adus
Și nu i-a dat nici inima nici pieptul.

L-a părăsit atunci într-un spital
La doar o zi de când din ea se rupse
Și se lăsa purtată iar de val
Iar el zvârlit din loc în loc crescuse.

Cu pâinea întristării l-au hrănit
În casele de tristă rezidență
La baie, cu furtunul l-au clătit
Și l-au disciplinat fără clemență.

Atras de mic de-al libertății dor
Când desena vapoare pe hârtie
Porni să își croiasc-un viitor
Copil bătrân fără copilărie

Și-l văd prin noapte ca un pipirig
Nedespărțit de punga ucigașă
Sătul de foame tremurând de frig
Cărându-și sărăcia într-o plasă.

Târându-și existența de hoinar
Prin trenuri reci și săli de așteptare
Ei îl numiră cinic boschetar,
O specie în curs de dezvoltare.

Din stradă va ajunge-n pușcări
Căci va lua o viață pentr-o pâine
Căci n-avut și el ca alți copii
Părinți să se îngrijească pentru mâine.

Familia, părinții iubitori
E dorul ce într-una îl frământă
Să fie între frați, între surori
Să fie învățat din Cartea Sfântă.

Suntem un neam creștin și suveran
Intrând în Europa și în lume
Dar cine se coboară-n subteran
La fiii României fără nume?

Copilul din canal e-un anonim
Nu i-am putut găsi genealogia
Dar l-am numit simbolic Onisim
Și-n inimă îi port fotografia.