Două-alegeri, nu mai multe,
Îi sunt date omului:
Poţi să stai mereu pe punte,
Sau în valul râului.

Poţi să stai pe braţul tare
Al Părintelui cel sfânt,
Sau poţi veşnic în pierzare,
În prăpastie să fii frânt.

Poţi alege ca în toate,
Şi la bine, şi la greu,
Fericire şi dreptate,
Să găseşti în Dumnezeu.

Dar la fel tu poţi alege,
Ca să uiţi de Dumnezeu,
Şi păcatul să te lege...
Să trăieşti în el mereu...

De alegi ca Dumnezeul
Cel puternic şi-ndurat
Să te scape de tot greul,
Şi tumultul de păcat,

Ai să vezi în orice clipă,
Cum te-ajută braţul Său,
Şi în taină-ţi înfiripă,
Pace multă-n pieptul tău,

Până-n clipa cea din urmă
Când veni-va iar pe nori,
Să Îşi ducă scumpa turmă,
În a cerului splendori.

Dar nevrând să-L ai în viaţă
Ca şi scump Mântuitor,
De respingi a Sa povaţă,
Şi al dragostei fior,

Vine clipa cea din urmă
Când Pământul va pieri,
Şi vei vrea, Isus, să spună,
Ca la El cu drag să vii,

Însă totul, doar zadarnic...
Vei ajunge-n iad uitat!
Pentru veci vei plânge-amarnic
Că acum n-ai ascultat...

Poate-i ultima chemare
Ce-o auzi, prieten drag.
Tot mai stai în depărtare
Când Isus te-aşteaptă-n prag?

Iată dar, acum te cheamă
Să te ierte, Dumnezeu!
Pentru ce-ai să faci, ia seamă!
Responsabil eşti mereu!