Nu vreau rime! Nici poeme!
Nu-ncerc să-ţi vorbesc pe plac!
Vreau acum cât încă-i vreme,
Pentru sufletu-ţi ce geme,
Să îţi dau un mare leac!

Auzit-ai tu de cerul,
Paradisul infinit,
Care-a fost creat de Mielul
Ce a suferit blestemul,
Pe Pământ fiind osândit,

Şi de locul de teroare,
Iadul, cel fără sfârşit,
Fără şansă de scăpare
Din torturile amare,
Din mormântul înnegrit...?!

Însă nu le-ai dat crezare!
Nu ai stat ca să asculţi!
Ai plecat în depărtare,
Ai trăit în nepăsare,
În păcat, ca alţii mulţi...

Astăzi dar, Isus te cheamă
De pe drumul tău pustiu
Să îţi fie prieten, mamă!
De refuzi să vii, ia seamă,
Că exist-un „prea târziu”!

Nu privi la norii negri
Ce se-adună-n jurul tău!
Nu privi uriaşii cedri,
Ce foşnesc atât de aspri,
Nu privi deloc la rău!

Ci privirea ta o-ndreaptă
Spre Isus Cel veşnic viu!
Vino astăzi, căci te-aşteaptă!
Cu o haină nepătată,
Până nu e prea târziu!