Om şi Dumnezeu
Autor: Marinela Balcu  |  Album: Laudă Trinităţii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de marinela4Isus in 09/02/2011
Ţi-ai început slujirea pe pământ
Isuse,ca un om ,muncind din greu,
Ai suferit atunci când Te-au lovit,
Că ai fost om ,nu Dumnezeu.

Cu-o pâine Tu ai săturat mulţimile de oameni,
Atunci când în pustie Te-au căutat,
Ai putut transforma apa în vin,
Că n-ai fost om,ci Fiu de Împărat.

N-ai fost recunoscut de omenire,
Deşi erai Fiul Împăratului Ceresc,
Cu pietre mulţi au aruncat în Tine,
Dar Tu ai acceptat să iei chip omenesc.

Te-ai identificat cu omul păcătos
Şi-ai acceptat pe cruce răstignirea,
Tu n-ai fost om ,ci Dumnezeu,
Căci în cer avut-ai nemurirea.

Ai suferit pe cruce ca orice tâlhar,
Ai acceptat să fi lovit,scuipat
Şi,dacă Tu pe cruce ai rămas,
Au crezut că om eşti,nu-mpărat.

Puteai oricând de-acolo să cobori,
Căci Tatăl Ţi-a lăsat acea Putere,
Dar,pentru om şi-a lui multe păcate,
Ai suferit aşa mare durere.

Ai ştiut ce-nseamnă să trăieşti cu Tatăl,
Căci în Prezenţa Lui ai fost mereu,
De-aceea-i suferit atâtea patimi,
Să-mpaci pe om ,pe veci,cu Dumnezeu.

Ai murit pe cruce şi-ai fost îngropat
Ca un simplu om,nu ca un Împărat,
Dar ai înviat a treia zi în gloria cerească,
Că eşti Dumnezeu,nu fiinţă omenească.

Te slăvim în veci Mântuitorul nostru
Că Te-ai dezbrăcat de slava cerască
Şi-ai luat chip de om ,murind în locul nostru,
Ca acei ce cred,veşnic să trăiască.




Se distribuie gratuit spre slava Domnului.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1462
  • Export PDF: 2
Opțiuni