Doamne, când vei reveni…


Doamne, când vei reveni pe nori aşa dupa cum e scris
În Scriptură, cartea sfântă, după cum şi-nsu-Ţi, ai zis,
Se va-mplini marea dorinţă ce prin veacuri ea străbate
Pân-la ziua cea mai scumpă, când vor fi în veci salvate
Sufletele ce-au sperat, aşteptând viaţa... din Paradis.

Au trecut mulţimi de veacuri, şi-au înscris în al lor crug
O! lacrimi mii, prin suferinţe, de-al păcatului greu jug,
Ce prin moarte, pân-la urmă a cuprins mulţimi de vieţi
Pierzând prin îmbătrânire dorul, al prea sfintei tinereţi
Cum se pierde, pe îndelete, raza aprinsă-a oricărui rug.

Au rămas neşterse-n veacuri, dulcile, sfinte făgăduinţi
Că păcatul n-o domni, în etern, împlinind a lui dorinţi,
Şi că va fi-un timp de probă, ca lumile-n spaţii astrale
Să poată viziona, meditând, c-a fost cea mai bună cale,
Cea aleasă; răul spre-a se dezvolta cu-ale sale suferinţi.

Şi-astfel, peste toate Doamne, un plan a predominat,
Planul cel de mântuire, care-n cer, fusese-n calcul luat,
Plan, ce la-mplinirea vremii, când ceasu-a bătut în cer
În fiinţă a fost pus, şi-ai venit, să-l înfrunţi pe Lucifer,
Cel ce se credea monarhul, lumii întregi, ca şi-mpărat.

Şi-ai învins, purtându-Ţi crucea, prin trudă şi cu amar
Când mergeai, la răstignire, spre cel mai crâncen altar,
Şi-având capu-n semn de Rege, cu coroana-mpodobit
Faţa-o brăzdau dâri de sânge, dela spini aspri-mboldit,
Chinul fiindu-Ţi tot mai greu, pe drumul înspre Calvar

Astfel, după drama răstignirii, sus pe muntele Golgota
Ca oricărui muritor, înspre seară, au găsit repede grota
Unui mormânt nou săpat în stâncă, unde ai fost aşezat
După ce-n miresme scumpe, trupul tot Ţi-a fost spălat,
Învelit, în giulgiu şi un ştergar, reprezentau toată dota!

Era, în acel timp de durere, cea mai mare recunoştinţă
Din partea unora sinceri, demonstrând c-a lor credinţă
Astfel era-ntemeiată, pe cuvântul, că ai fost acel Mesia,
Cel trimis de Dumnezeu, cum spunea-n cărţi, profeţia,
Că-n lucrarea de salvare, ca un Miel, vei veni în umilinţă.

Şi-astfel... într-a treia zi, învierea, la glasul Tatălui Sfânt
S-a produs, cutremurând locul, unde stăteai în mormânt,
Căci el nu Te-a mai putut ţine, fiindcă-n cruce, biruinţa
Dobândită prin Jertfire, la Golgota, a-mplinit făgăduinţa
Sămânţei edenice, când blestem, a venit peste pământ.

Timp de douăzeci de veacuri, în cercări de multe feluri
Toţi ce-au vrut ca să-Ţi urmeze punându-şi înalte ţeluri,
De-a urca trepte în cunoştinţe... s-ajungă desăvârşirea
Au gândit, c-ai să vii Doamne, ca să le-aduci nemurirea,
Dar în ordinea divină, orologiul, n-a bătut încă în ceruri!

Timpul revenirii Tale, Doamne, numai Tatăl ceresc ştie
Însă semnele venirii, se văd multe, în stările de-anarhie,
Prin dezastre mari şi crize, cu pierderi de vieţi omeneşti
Care pe plan social, declanşează, şi deprimări sufleteşti
Dovadă că nu-i departe, şi el, cu paşi repezi se apropie.

Flavius Laurian Duverna
12 februarie 2011