Rătăcirea

Merg cu pași grăbiți, nu știu unde...
Fugind de întunericul nebun, ce nu-mi dă pace,
Fugind înghețat de spaima ce mă împresoară...
Fugind de mine, cel plin de ură...

Mă uit în spate și văd doar mulțimi în lacrimi
Ce mă roagă, să mă las de ale mele patimi,
Arătându-mi cu degetul spre cruce
Spre Cel ce zice că pentru mine plânge.

Dar nu-mi pasă și merg înainte,
Călcând în picioare, tot ce definește moralul,
Luând doar cu mine imoralul,
Ca unul fără minte.

Merg cutreierând pământul în lung și-n lat,
După plăcerea de-a fi apreciat,
Uitând de sufletul din mine,
Ce are să se stingă în suspine.

Uneori mă opresc, zguduit de remușcări
Ce îmi zic de dragoste și iubire,
Dar râd, râd în hohot, la cuvântul nemurire,
Căci nu mai cred în speranța că poate va fi un mâine.

Dar stai! Îmi zice sufletul îndurerat,
Pentru tine! Pironul în mâini Sfinte a intrat!
Pentru tine! Lovit și scuipat a fost!
Pentru tine! Sa jertfit Hristos!

Pentru mine? Dar ce am făcut? Nu am ucis, nu am băut,
Nu am curvit, poate uneori am mințit, doar atât.
Pentru tine! Cel plin de sine și nepăsare,
Trăind cu negare a lui chemare.

El te cheamă, cu rugi fierbinți să lași totul în urmă
Să vi la el ca fiu să-i fi, și-ți va da cununa,
Ce veștejire n-are ci doar un semn de Fiu de Rege,
Răscumpărat prin sânge!




AUTOR ; Barburas Ionel Cornel