Se simte un fior de primăvară
Plutind către văzduhul infinit
Şi te întrebi din nou,a câta oară,
De ce tot singur eşti? de nimenea iubit?

Atâta frumuseţe în jur te împresoară,
Simţi viaţa cum renaşte din zloată şi noroi,
Dar sufletul ţi-e trist şi timpul o povară
Când te întorci acasă mereu cu pumnii goi.

Era cânva o vreme când blânda primăvară
Te fermeca cu-alaiul de sunet şi culori,
Dar azi priveşti absent, nimic nu te-nfioară,
Ţi-e inima inchisă de temeri şi nevoi.

Dacă-ai putea acum să te opreşti uimit,
Să te apleci o clipă şi să priveşti o floare...
Vei înteţege, poate, că Cel ce te-a iubit
Mereu ţi-a fost alături în lumea asta mare!

El îţi vorbeşte-acum, Isus te cercetează,
Când dorul prinde viaţă şi florile-nfloresc.
Ascultă şoapta blândă ce viata-ţi luminează:
"Şi tu eşti fiul Meu, de-a pururi te iubesc!"


Vulcan-Mary