Un univers al dragostei divine,
Eşti tu, fiinţă trecătoare, om,
Zidindu-Se în tine chiar pe Sine,
Creând un univers în fiecare atom.

Minune mare, tu, creaţie divină,
Plămadă vie şi măiastră-n grai,
Cu deget sfânt eşti modelat din tină,
Iubire ai în tine ca şi strai.

Te-învăluie ca mantie divină,
Iubirea oferită ţie-n dar,
Dumnezeiasca mână în ţărână,
Turnat-a dragoste şi... dor şi... har.

A pus în tine om, un dor de stele,
Un dor de-înalt, de cer, de infinit,
Din străfundul fiinţei tale,
Te răscoleşte dorul de zenit.

Adânci şi-înalte depărtări te cheamă,
Să zbori... să te avânţi în infinit.
E Dumnezeu! Deci ţine bine seama,
Tu caută-L pe Alfa care te-a zidit.

A arătat o dragoste divină,
Jertfindu-Se pe Sine pentru noi
Te cheamă astăzi şi pe tine
Primeşte-I dragostea-n şuvoi.

Nu refuza o dragoste măreaţă
E şansa ta! Primeşte-L azi pe El
Va transforma divin a ta viaţă
Şi vei avea un dor înalt şi-un ţel.

În arta dragostei zidire vie!
Eşti tu, fiinţă trecătoare, om,
Şansa nemuririi-ţi este dată ţie
Întoarce-te către cerescul tron.

amin