Cocoșul

După ce-au cântat cântarea,
Au ieșit ca să se roage.
Se întunecase zarea,
Ziua sufletul își trage...

Sub cupola cea albastră
Plâng și stelele, și luna,
Spre grădina cea sihastră
Petru cugetă într-una...

Au ajuns la rugăciune
Pe genunchi cu-Nvățătorul,
Petru-n gând din nou își spune:
M-a numit "Lepădătorul"...

Un cocoș o să vestească
Lepădarea mea de Domnul.
Dumnezeu să mă ferească!
Eu o să mă lupt cu somnul!

De ce mi-a vorbit El oare
Tocmai mie astă noapte?
Eu voi merge pentru Domnul
Și-n temniță și la moarte!

Și vorbind așa cu sine,
Niște facle vin să treacă,
Petru sabia își ține
Gata s-o tragă din teacă...

Luna luminează-n noapte
Niște chipuri cu-armătură
Ce veneau vorbind în șoapte
Toți cohortele văzură!

Undeva din dosul gloatei
Iuda vine și-l sărută,
Ucenicii-n urma faptei
Mai toți frunțile-și încruntă!...

Atunci a tunat în noapte
Un glas rece care-a spus:
Am venit pentru dreptate!
Cine-i dintre voi Isus?

Petru ca un arc se-ncoardă
Scoate sabia din teacă...
Iată-acum va da dovadă
Că nu-i va lăsa să treacă!...

Și lovind cu spada-n noapte
Vrând să-și apere Stăpânul,
Nu cu vorbe, ci cu fapte!...
Îl taie adânc pe unul.

Sângele-a țâșnit pe pietre
Că-i tăiase o ureche
Însă Domnul strigă: "Petre!
N-apela la firea veche!"

N-am nevoie-aici de arme
Căci am mii de îngeri roată
Ce-ar putea ca să răstoarne
Toată gloata adunată!

Și-atingându-se de omul
Cu urechea lui tăiată,
Dovedind că e Hristosul,
Îl și vindecă îndată!

Atunci străjile-narmate,
Surde,mute și flămânde
Ca un freamăt greu de gloate
Și cu sufletele crude,

Auziră mai cu seamă
O duioasă voce dulce
Ca o mamă ce își cheamă
Copilașul ei cel dulce:

Eu sunt Omul!... deci lăsați-i
Pe aceștia ca să plece!
Pe ai mei eliberați-i,
Nu-i loviți cu sânge rece!

Vin la voi de bunăvoie,
Deci luați-Mă pe Mine
Căci de ei n-aveți nevoie
Să n-aveți inimi haine!

Ei cu funii Îl legară
Ca pe-un făcător de rele...
Vântul șuieră afară
Peste crengi și rămurele.

Gărzile, pierzându-și urma
S-au învăluit în noapte...
Ce va face-acuma turma?
Petru iar vorbi în șoapte...

Urmărindu-L de departe,
Petru-ajunse într-o curte
Lângă focul ce se zbate
Se-ncălzea la flăcări mute...

Pe ISUS L-au dus în grabă,
L-au împins la judecată.
Gloata crudă, rece, oarbă,
Începură ca să-L bată...

Deodată, lângă Petru,
Peste crengi ce-aveau să ardă,
O femeie îl întreabă:
"Și tu ești din a Lui gardă?"

Eu? Ce vrei să spui, femeie?
Nu-L cunosc! Mă jur pe Ava!...
Nu știa că-n vremea-aceea
Petru o să bea otrava...

Și aprozii, și portarul
De trei ori îl întrebară,
El privind prin flăcări jarul
De trei ori se lepădară!...

Deodată de pe creste,
De pe poarta de intrare
Un cocoș parcă-l trezește
Începând a lui cântare...

Petru deșteptat în Duhul
Și cu conștiința trează,
Tresări scrutând văzduhul,
Speriat că nu veghează...

I-a trecut atunci prin minte
Vorba cu "lepădătorul"
Căci în două-trei cuvinte
Și-a trădat Învățătorul...

Îi țâșni din ochi de-odată
Lacrimi de căință-amară,
Ascunzându-se de gloată
Petru a ieșit afară...

Și a plâns ca nimeni altul
Vărsând lacrime amare
A avut dreptate Domnul
Când spunea de lepădare!...

Și-a cântat cocoșul iară,
Profeția se-mplinește,
Petru plânge trist afară,
Plânge-amar, se pocăiește!
.......................................
O! Ca Petru de-altădată
Mulți își leapădă credința
Cu rușine ei arată
Lumii noastre pocăința

Și sunt mulți ce-n rugăciune
Își declară vitejia
Dar se sting ca un tăciune
Când se-arată vijelia...

Când îi vezi în adunare
Zelul fals ce și-l arată
Rostind tare rugăciunea
Să-i audă lumea toată,

Mai să crezi că și la moarte
Ei vor merge prin credință
Și doresc să aibă parte
De ISUS prin pocăință.

Dar când vine încercarea
Și când intră lupu-n turmă,
Iau în brațe lepădarea
Fug ca Petru fără urmă!...

Când prigoana se-ntețește
Ei scot sabia din teacă
Arătându-și vitejește
Ce-s în stare ca să facă!

Dacă n-ar cânta cocoșul
Duhul Sfânt să-i mai trezească,
Ei ar strânge-n mâini paloșul
Gata-gata să lovească...

Domnul nu are nevoie
Ca să-L aperi tu prin spadă
Lasă lucrurile-n voie,
El vrea faptele să-ți vadă!

Vrea prin mărturie sfântă
Dacă cineva te-ntreabă
Tu fii tare și cuvântă
Pocăință-n lumea-ntreagă!...

Să fii torța care arde
Luminând în orice vreme
Luptătorul ce nu cade
Un creștin ce nu se teme!

Tu vestește învierea
Domnului ISUS din morți
Care-a smuls morții puterea
Și e viu în veci de veci!

Doamne, fă să fim statornici
Nu lepădători de Tine,
Nu fricoși și îndoielnici
Pentru vremea care vine!

Ca în ziua cea măreață,
Fiindcă-i gata ca să vie,
Noi să Te privim în față
Să-ți slujim și-n veșnicie!

Să nu dovedim rușine
Când mărturisim credința
Noi să Te-arătăm pe Tine
Să ne ținem pocăința!

Amin.
Aprilie.18 2010 - Chicago
add. Mart.15.2011

Va recomand sa cititi si poeziile Descendenta , Telefonul ,
Avortul , Internetul , Invelitoarea , Ce nu vede Dumnezeu... Barfa rea
Si multe altele de actualitate din volumul "LUMINITA"

Lasati si un scurt mesaj constructiv...
Multumesc!
Autorul