Ce-s pocăiţii ?Sunt o sectă,
De ce să-mi bat capul cu ei,
Dac-ar fi fost pe calea dreaptă
Mergeau pe ea mai marii mei.

Dacă ei,care-au fost la şcoală
Au spus într-una că-i greşit
Credinţa noastră strămoşească
Să n-o ţin până la sfârşit.

Cine sunt eu să mă abat
De la ce alţii-au constatat?
Şi,să mă duc dup-un mic număr,
Care mă duce la păcat.

Apoi,chiar dac-aş zice astăzi
Că vreau să merg pe calea lor,
Voi fi tot restul vieţii mele
Batjocura vecinilor.

Vor spune despre mine-ntruna
Că minţile mi le-am pierdut,
Că nu mai merg cu Dumnezeu
Şi că-l slujesc pe belzebut.

Dar,parc-un frate de la ei
Cititu-mi-a în Cartea Sfântă
Că şi pe timpul lui Isus
Credinţa a fost prigonită.

Că,nici atunci,mai marii lor
Nu au vrut să se pocăiască,
Ba chiar cu pietre au aruncat
În cei ce s-au dus să vestească

Iubirea lui Dumnezeu arătată
Prin jertfa lui Isus Cristos,
Căci le-a plăcut ca să trăiască
Un trai murdar şi păcătos.

Dar,fericiţi nu au fost ei,
Ci,acei ce-au mărturisit
Pe fiul Domnului în apă,
După ce s-au pocăit.

De-aceea ,mă întreb eu astăzi:
"Ce-s pocăiţii?Sunt o sectă"?
O,nu,sunt oameni fericiţi
Ce-aleargă pe calea cea dreaptă.

Şi merg şi eu,şi hai şi tu !
Putem intra în veşnicie,
Căci Uşa Harulu-i deschisă
Să alergăm cu bucurie.

Că nu-s puţini aceia care
Au ascultat de Dumnezeu
Şi au primit mântuirea
Prin Cristos Isus,Fiul Său.
Amin.