CÂND PLÂNSUL...

Când plânsul greu ne copleşeşte
Nu suntem singuri; e cu noi
Stăpânul care ne iubeşte
Şi-n vremuri bune şi-n nevoi.

El ne-nsoţeşte prin pustie
Şi prin cuptor cu foc intens
Şi-n ceasul greu de agonie
Când totul parcă-i fără sens.

Când lacrimile vin şiroaie
Şi zbuciumul ne-a devastat
Când vine a tristeţii ploaie
Când oameni răi ne-au alungat,

Simţim prezenţa-I iubitoare
Şi ştim că singuri nu suntem
Când vine cea mai grea-ncercare
Şi când e zbuciumul extrem.

El şterge lacrima prelinsă
Pe-obrazul palid şi ridat
Simţim cum frâmântarea-i stinsă
De suflul Lui înmiresmat.

Iar îngerii trimişi din slavă
Ne protejează ne-ncetat
Să fie starea cât de gravă
Al nostru Tată-i minunat,

Căci nu ne lasă niciodată
Prin lume să ne rătăcim
De-aceea zicem: „Sfinte Tată
Te adorăm şi Te cinstim.”

gc/19 Martie, 2011