ISUS M-AI IZBAVIT
*
Mă zbăteam furibundă în mreaja celui rău,
Disperată ca tine, fără de Dumnezeu.
Eram de plâns, în mizerie mă bălăceam,
Mă scufundam în noroi, în tot ce făceam.
Moartea râdea de-al meu zbucium amar,
Zburau zilele vieţii mele, toate, în zadar.
Clipele-mi erau amăgire şi deșertăciune,
Fără împliniri şi amarnică amărăciune.
O, Doamne! zilele mele, ce negre erau!
Mi-amintesc! Păcatele mele moarte cereau.
Lucrau fărădelegea, nestânjenite.
Cugetul şi mintea mi-erau păienjenite,
Nu vreau să uit, Isus, cum ai suferit crucea,
Pentru mine... ai pătimit ura şi rușinea,
Să am parte de-a mântuirii bucurie.
Sângele scurs stă vieţii mele mărturie.
Nu vreau să uit acel ceas minunat…!
Când stâlpii nelegiuirii, s-au clătinat.
Din veșnicii mâna Ta mi-a dat ajutor,
M-ai scos din focul iadului înfiorător.
Am văzut-o străpunsă de-a mele păcate,
Dar ea m-a îmbrățișat cu dragoste aparte.
Şi am aflat cum prețul vieţii Tale... divine,
La cruce a pătimit şi ai murit pentru mine.
Isus mi-ai întins mâna cu nespusă iubire,
M-ai smuls din nămolul de cruntă amăgire.
Din întunecata noapte neagră, adâncă,
M-ai săltat cu mână tare, pe stâncă,
Bunătatea Ta n-o voi uita niciodată,
Nici jertfa în care am fost, eu, iertată.
Ai plătit la cruce păcatul meu, Tu, Isus,
Şi tot Tu mă porți pe braţe-n cer sus.
Mi-ai spălat păcatul, în al iubirii har,
Mi-ai dat fără plată, mântuirea în dar…
Sufletu-mi mângâie, a Tale raze de soare,
Mi-ai dat veșmânt nou, țesut din îndurare.
Pe calea-ngustă merg pătrunsă de bucurie,
Oricât de dureros şi oricât de greu ar fi să fie,
În urma Ta, spre înălțimi cu dor m-avânt,
Să pot atinge sfințenia cerută unui Sfânt.
Amin!