Privesc prin credință


-De ce în fiecare an, să-imi spui acuma mie,
Serbați cu toții pe Isus și-a morții răstignire?
-Ca să putem să celebrăm, a învierii bucurie,
Și atunci când va veni pe nori, glorioasa-i răpire.

-Și-l nașteți doar ca să aveți ce răstigni apoi?
Sperând așa orbește în învierea zilei de apoi?
-Noi ne încredem în ce nu poți vedea când stai.
Și dacă nu-ți văd creierul nu înseamnă că nu-l ai.

Doar faptul că mă întrebi acum, mie îmi dovedește,
Că creier ai, fiindcă gândești și-asta te deosebește.
Și-ți demonstrez că nu-i nevoie să fac nici o spărtură
Că doar analizez atent și văd că-n dragoste nu-i ură.

Și nici nu suntem de acei, care au nevoie de dosare,
De probe, de dovezi, de văz, ca să putem să dăm crezare.
Așa suntem cei credincioși; de înțelepți neînțeleși,
Căci fără să-l vedem pe Dumnezeu, știm că suntem aleși.

-O! omule ce-ți zici creștin și te-ndoiești de a sa putere,
Cu siguranță ai să-l vezi și tu pe nori. La înviere!...
Și chiar de nu ar învia vreodată morții din morminte,
Pacea ce o am acum în suflet nu-o poți avea. Deci ține minte!

Să poți ajunge sus în cer este nevoie de credință.
Mai trebuie să îmbrăcăm cu haină grea de pocăință.
Să nu uităm să ne încălțăm cu-a dragostei iubire
Și să ne încingem în final cu brațul lung de dăruire!