Când Duhul Sfânt lucrează
Autor: Petru Coman  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de comanpetru in 13/04/2011
Când Duhul Sfânt lucrează-n adunare
Transformă inimile-n râu de îndurare
Inundă suflete ce stau în așteptare,
Lăsând puterea sfântă peste fiecare.

Când Duhul Sfânt coboară peste noi
Ne umple viața curgând în șuvoi
Căci râul ce curge ne spală de noroi
Transformă gândirea și convinge apoi.

Căci Duhul aduce puterea de sus,
Harul ce înnoiește așa cum ne-a spus
Ce nu lasă în noi nimic nesupus
Întărind cuvântul adus de Isus.

Căci Duhul desparte ce-i firesc de divin
Cercetează ființa și-aduce alin.
Când încercarea aduce durere, suspin,
Fiorul Său dulce dă mângâiere din plin.

Duhule Sfânt ești balsam peste noi
Și nu înțelegem cum trecem prin ploi
Și nu mai pricepem de ce tocmai noi,
Trăim încercarea trecând prin nevoi.

Am vrea să răstorni izvodiri nesfințite
În focul iubirii să fie topite
S-aduni iarăși comori de noi risipite
Pierdute cândva în dureri și ispite.

Duhule Sfânt ești mângâiere din plin
Ce-aduci dumnezeirea prin harul divin
Ești steagul sub care luptăm și privim
În clipele grele izbânda prin tine primim.

Iordanul și Marea la glasu-Ți divin s-au oprit
Iar albia apei curând s-a ivit
Căci Duhul pavase adâncu-nnoit
Să treacă printr-ânsul poporul ieșit.

La Betel … altarul era gata construit
Pe el jertfă, tămâie și totul pregătit
Iehova, din Iuda trimise profetul ivit
Ce duce strigarea altarului pregătit.

“Altarule! Altarule! Așa vorbește Dumnezeu
Pe tine Iosia va junghia preoții, nu un zeu
Pe preoțimea înălțimii ce tămâiesc mereu
Fiindcă nu ascultă și nu au adevărul Meu.

Ca semn că v-am vorbit azi vouă
Altarul se va despica în două
Arzând oseminte omenești vor dispărea”.
Când cenușa de pe el se va vărsa

Ieroboam poruncește atuncea cu furie
Să prindă pe profet, cu toții să știe,
Că “el” e-mpăratul și-a lui măreție,
Va fi proslăvită. Poporul să știe!

Dar Duhul din cer cu putere-a venit
Mâna lui Ieroboam pe loc s-a oprit
Judecata divină mâna i-a lovit
S-o tragă-napoi, ea n-a mai venit.

Atunci plin de teamă căit s-a plecat.
Profetul să se roage i s-a adresat:
“Lui Iehova roagă-te pentru al meu păcat”
Mâna îndată, pe loc s-a vindecat.

Nu-ți permite, frate dragă, idolilor să te-nchini
Nu disprețui puterea sfântă, duhurilor să te-nclini
Duhul Sfânt te întărește și-ți vorbește prin minuni
Numai umblă prin credință, nu căuta deșertăciuni.

N-asculta de voci străine, n-asculta profeții răi
Ai dovada în Scriptură ce s-a întâmplat cu ei.
Cu toți și-au pierdut viața pentru că au fost mișei
Au rostit profeții false, azi sunt în focul gheenei.

Oamenii nu culeg struguri de pe rugii de la spini
Nici smochinele nu cresc în tufe de mărăcini.
Pomul rău nicicând nu poate ca să facă rodul bun
Pomul bun de face mere nu poți spune ca e prun.

Tot astfel Duhul rodește prin cel cu-adevărat creștin
Inima desțelenește aprinzând focul divin.
Căci Duhul trăind în tine viața schimbă pe deplin
Revelația din ceruri tot El aduce din plin.

De aceea drag creștine cere harul Său divin
Nu mai lăsa rătăcirea să schimbe al tău destin
Cere împuternicirea, cu Duhul Sfânt să fii plin
Ca prin El să cunoști taine de El să asculți deplin.
Amin
1.02.2011 - Petru Coman - Petroșani

superba
Domnul sa te binecuvinteze ca sa scrii tot asa de bine pentru slava Domnului.
Adăugat în 14/04/2011 de radmaria
Statistici
  • Vizualizări: 2602
  • Export PDF: 7
  • Comentarii: 1
  • Gramatical 1
  • Nisalin  ok

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  ok

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  fara album

    Conținut 0 1
Opțiuni