Biruinta -part.II


Într-o clipă ca aceasta, cand şi noaptea e mai neagră.
Cand pămantul clătinat parcă nici nu mai aleargă
În haosul din SEOL c- un strigăt de bucurie
Se inlănţuia în grabă un sfant venit din veşnicie.

Nu era o zi oricare şi avea un adevăr,
Iadul cu satan în frunte au adus un sfant din cer.

Moartea şi-a făcut ea treaba şi era satisfăcută,
Hei e ziua lor cea mare, ceata sfantă e distrusă.
Ei au pe acest Isus, se simtesc biruitori,
Zace jos în cripta rece fără nici un ajutor.

Cerul parcă e de plumb, slava s-a-ncleştat cu jale,
-"Ce va fi"? se întrebară de a noastră adunare.
Oare Dumnezeu nu vede că întins într-un mormant
E Isus din veşnicie, este Domnul nostru sfant.

Albe haine-l înfăşoară, mir era în jurul Lui
Zboară solii răi afară, sau se plimbă-n jurul Lui.
Ce măreaţă biruinta, ce a fost nu va mai fi,
Satan va fi biruitorul şi totul el va stăpani.

Căci de mi de ani visat-a, ce să facă s-a gandit
Şi căutat-a zeci de forme, iar astăzi a biruit.
Cat dorit-a ziua aceasta, mare era bucuria,
S-arunci laţul şi să prinzi pe Domnul Isus Mesia,

Aceasta numai ajutorul tuturor demonilor
Prin viclenie şi vanzare pierdu pe Sfantul Sfinţiilor.
Şi cand planuri se făceau în seol cu bucurie,
Dumnezeu care ştia, veghea în Impărăţie.

Nu era El întristat? Nu ştia ce e durerea?
Nu vedea şi ura lor şi nu-şi înălţa privirea
Căci în lutul care-a fost, frămantat de mana Lui,
S-a găsit ură şi chiar rădăcina răului.

Şi aceasta trebuia să o scoată înapoi
Implantata de Satan şi de îngerii cei răi.
Cu ce preţ le tălmăci gandurile de trufie
Gand de mare înşelare a celui din veşnicie.

Isus plăti greul tribut pentru toata omenirea,
Multe suferea atunci in ceruri Dumnezeirea.
Căci ce n-aruncase el, lucifer în ura lui
Pe ogorul semănat în duhul slab al omului:

Crima şi minciuna desfranarea şi beţia
Şi mandria cea mai rea, cu-nălţarea în trufie.
Alte boabe mai mărunte, mici invidii, răutate,
Pofta de arginţi nebună şi-mbuibarea de bucate.

Oare acestea le avuse Domnul în a Lui vedere?
Cand facu pe om din lut şi-i dădu în stăpanire,
O grădină minunată cu Pomul care dă viaţă
Şi minuni de nedescris le avea acolo-n faţă?

Nu, n-avea în visterie aceste perle din infern.
Nu Dumnezeu le crease, nu le dase pentru om.
Dar neascultarea este cel mai greu păcat,
A jignit Dumnezeirea şi pe Cel ce l-a creiat.

Şi din nou ca să-si obţină, dreptul de-a intra în rai,
A venit ca să-şi dea viata, chiar Isus cu sfantul trai.
Mainile întinse-n rugă, printre pomii plini de floare,
Azi erau batjocorite şi străpunse de piroane.

Şi ce era plin de viaţă, inima ne intinată,
Vai, era adanc străpunsă de o lance aruncată.
Şi cărarea, care-n taină, îl ducea în Gheţimani,
A rămas ca amintire, de atuncia mii de ani.

Ce mare a fost durerea, dar ce har s-a ridicat,
Căci în cripta rece Isus, doar trei zile El a stat.
Doar atat cat să le fie, adunate de sub glie,
Ingerilor făr splendoare, o pedeapsa cat mai mare.

Amin