Nimic şi nimeni nu-L putu ţinea,
Pe Domnul în mormîntul gol şi rece,
Şi nici chiar moartea nu avea,
Putere ca s-ăL lege,s-ăL înece.

Şi-a arătat doar boldul s-ău mişel ,
Dorind să-L tragă-n bezna neagră şi adîncă,
Dar într-o clipă-ntr-o clipeală Dumnezeu
L-a înviat pe Fiul Său, dînd la o parte stînca.

Căci nimeni nu avu, nu are şi nici nu va avea vreodată,
Dreptul acesta de a fi mai sus ca Fiul Său,
Ce viaţa Şi-a supus-o pîn-la moarte,
Să împlinească voia Tatălui din cer.

Iar ce se petrecu în dimineaţa învierii,
O ştiu prea bine martorii aflaţi în jur,
Copacii din grădină, iarba, vîntul, roua dimineţii,
Văzură din mormînt un om înaintînd.

Cel ce a fost adus cu plînsete şi bocet,
De-acei ce nu au fost indiferenţi,
Şi-au pus viaţa-n joc ca s-ăL îngroape
Pe Isus Hristos al omenirii Salvator Preasfînt.

În ziua cea superbă şi măreaţă,
Isus păşi afară din mormînt,
Zîmbi şi ridică privirea către Tatăl,
Zicînd : “Am dus la bun sfîrşit lucrarea Doamne, sa isprăvit”!

Hristos a înviat !!!