S-a zguduit pământul, la moartea Ta Iisuse
Copacii, se-aplecase în semn de umilinţă,
Peste câmpii, covoarele de flori erau întinse
Simţind durerea morţii, de lacrimi fiind cuprinse,
Apoi, într-o tăcere s-au stins ca fără viaţă!

Doar omul crud, cu mintea-i devolească,
Se desfăta întruna sub crucea Celui sfânt
Dar când îşi dete duhul, fiinţa îngerească
Lăsând trupul de carne, luând slava cerească,
Atunci sau îngrozit, de tot ce au văzut!

Tăcerea, se-aşternuse luând a ei veşminte,
Copacii parcă trişti şi-au aplecat coroana,
Iar salcia bătrână cu lacrima-i ferbinte,
Plângea fără-ncetare, rostind fără cuvinte,
Durerea ce-o simţea de Cel ce-avuse rana!

Dar veni ziua a treia, cu-n licărit de soare,
O rază de lumină se coborâ de sus,
Pământul se mişcase lovit de o putere
Şi piatra de la uşă căzu-ta fără vrere
Se lumină-ncăperea, căci a-nviat Iisus.

Căci cineva din ceruri veni cu vestea bună
Să spună căci Acela ce a fost răstâgnit,
A înviat din morţi fiind El fără vină
Şi se-arată îndată , Mariei în grădină,
Spunând să ducă vestea că El a înviat.

Atunci, din nou natura sălta de bucurie
Iar florile-şi deschise petalele cântând,
Băte-au munţii din palme cuprinşi de fericire
Căci a-nviat Mesia din clipa de-adormire
Şi veşnic El domneşte pe tronul lui David.

Să ne-ntrebăm amice simţit-am noi durerea
Atunci când Domnul, muri-ta pentru om?
Apoi, a trea zi, simţit-am învierea
Acelui sfânt din ceruri ce a adus iertarea,
Şi stă de-atunci în slavă pe veşnicul Lui tron?

Uneşte-te-n cântare cu îngerii din cer
Şi cu natura-ntreagă să te uneşti, să simţi,
Căci pentru tine-odată venise sfântul Miel
Şi a creat o cale, având un mare zel,
Ca să putem fi şi noi în slavă cu-ai Lui sfinţi.
19.04.2011 14:11:32gl