Paharul Domnului si-al meu
Autor: george petre  |  Album: Luminita  |  Tematica: Cină
Resursa adaugata de revgeorgepetre in 24/04/2011
Paharul Domnului
Și-al meu

Când stau la masă cu ISUS
Mă uit in suflet și îmi zic:
Eu sunt de jos, ISUS de sus,
ISUS e tot, eu sunt nimic...

Îmi cercetez paharul meu
Al sufletului daca-i alb
Și-n rugă către Dumnezeu
Rostesc: Ma recunosc că-s slab! ...

Mă văd nevrednic cercetând
Paharul sufletului meu
Prin lumea asta tot umblând
L-am supărat pe Dumnezeu...

Îmi e rușine să-l ridic
Că-i plin de drojdii și păcat
El este Domn eu sunt nimic,
Eu păcătos, El Împărat!

Paharul meu către ISUS
Sfios, încet l-am ridicat...
El m-a privit în ochi și-a spus:
Să nu te temi, căci te-am iertat!

De-odată prinse-al meu pahar
În mâna Lui de Împărat
Și plin de dragoste și har
Cu-al Lui pahar mi l-a schimbat...

Luând paharul Domnului
În el cu teamă m-am uitat
Dar când văzui ce este-n el,
M-am ingrozit... m-am resemnat! ...

În el era sângele Lui
Era chiar sângele-I curat...
Și-atunci n-aintea Domnului
Știam că voi fi judecat...

În grabă Domnul m-a trimis
Să îl arăt Lui Dumnezeu...
Abia atunci am înțeles
De ce-a luat paharul meu...

La judecată m-a cruțat
Cu milă Bunul Dumnezeu
Văzând paharul meu curat,
Deși știa că nu-i al meu...

Așa am fost de iad scăpat
Prin judecată când trecui
Paharul meu e-acum curat
Prin jertfa sfântă-a Domnului! ...

Amin aprilie. 23.2011 - chicago

Acum aveti acces si la volumul de poezii ”LUMINITA”
cu poezii de actualitate ca de exemplu:
METANOIA, BÂRFA REA, INTERNETUL, TELEFONUL, AVORTUL,
INVELITOAREA, MAFIA (după caz real) si multe altele...

Puteti sa imi lasati și un scurt mesaj constructiv cu impresia Dumneavoastra...
Mulțumesc!
O zi frumoasă cu Domnul ISUS!
HRISTOS A INVIAT!
adeverire
Adevarat a inviat frate George. Domnul sa ramana viu in veci in noi si sa fie slavit si preamarit cu drag de tine prin frumoasele versuri scrise. Mia R.
Adăugat în 25/04/2011 de radmaria
Domnul Isus te binecuvinteze! Frumoase versuri, deosebite! ..O binecuvantare pentru cei ce le citesc. Fie ca El sa te imbogateasca tot mai mult cu harul Sau!! Amin :)
Adăugat în 27/04/2011 de PaulaD
minunata poezie
Ca de obicei poeziile tale sunt pline de DUH SFANT !Domnul sa te binecuvinteze
Adăugat în 23/05/2011 de V.CRISTINA
M-ai facut sa plang.Domnul sa te binecuvinteze!
Adăugat în 06/04/2012 de V.CRISTINA
Statistici
  • Vizualizări: 4845
  • Export PDF: 13
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 4
  • Gramatical 1
  • Nisalin  k

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  k

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  k

    Conținut 1 0
Opțiuni