IN EDEN
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Nunta
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 29/04/2011
ATACUL SARPELUI IN EDEN ASUPRA PRIMEI FAMILII UMANE ESTE UN AVERTISMENT PENTRU
FIECARE DINTRE NOI INDIFERENT DACA SUNTEM SAU NU CASATORITI.
MEDITAND LA CUVANTUL LUI DUMNEZEU ÎN EDEN Creaţia era deplină… Iar El, Izvorul de lumină Şi dragoste dumnezeiască, În cea mai splendidă grădină I-a pus pe oameni să trăiască. Erau mulţimi de flori frumoase În care Domnul aşezase O binecuvântare nouă: Parfumul fin de chiparoase Cu minunaţii stropi de rouă. Adam plângând de fericire Trăia intens prima iubire Privind la Eva lui suavă. Proaspăt creaţi din nemurire Erau înconjuraţi de slavă. Isus, Maestrul căsniciei, Nălţa un imn al bucuriei Spre Cer, spre Dumnezeu, prin Duhul. Vibra-n decorul feeriei De cântul sfânt întreg văzduhul. Unind Bărbatul cu Femeia Cel Sfânt, prin har, avu ideea Pe loc să-i binecuvânteze: „Unirea voastră este cheia Ce poate să vă lumineze. Să creşteţi, deci, umplând Pământul!... Stăpâni să-i fiţi doar prin Cuvântul Ce vi l-am dat azi ca poruncă.“ Din zori de zi când bate vântul În vorbă Şarpele se-aruncă: „Cu-adevărat zisese oare Cel Sfânt şi plin de îndurare Să nu mâncaţi, de bună seamă, Din orice pom? Ciudat îmi pare!... De veţi mânca nu-i nicio dramă!... Nu veţi muri în neştiinţă, Veţi fi ca El în cunoştinţă, Ca Domnul slăvilor divine Deosebind cu chibzuinţă Ce este rău de ce e bine.“ *** Prieteni, asta nu-i poveste Ţesută-n ticluiri funeste, Dorind să impresioneze. Ci-i glasul Bibliei celeste Chemându-ne pe metereze. Căci vechiul Şarpe niciodată Nu ne vrea inima curată Şi-n ea Isus să fie Rege. Tu, călător pe calea lată, Prin harul sfânt, mai poţi alege. Respinge şoaptele minciunii Pe care le repetă unii Ca să-şi câştige existenţa. Tu nu-ţi fă casă cu nebunii De-I vrei lui Dumnezeu prezenţa. Deşi nu-L vezi, El nu-i departe. Păcatul, doar el, te desparte De Cel ce-n dragostea Lui mare A suferit şi chin şi moarte Să-ţi dea şi pace şi iertare. Deci, părăseşte calea lată Ia-ţi crucea zilnică îndată, Căci nu-i prea scump vreun sacrificiu Să ieşi din lumea care-arată Ca un adevărat ospiciu... Vei fi a Domnului Mireasă, Şi vine-o zi – cea mai frumoasă – Când îmbrăcat în in subţire În slava cea prealuminoasă Îl vei întâmpina pe Mire.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3488
  • Export PDF: 69
Opțiuni