HERUVIM OCROTITOR
(După Ezechiel 28)
Un alt voievod ce spune:
„Eu, doar eu sunt Dumnezeu!“,
E tiranul ros de ură
Care se mai cheamă «Eu».
Are inima-ngâmfată,
Uită deseori că-i om,
Că e limitat în toate
Ca tulpina unui pom.
Dar limbajul alegoric
Folosit de Ezechiel
Chiar ne-a pus pe toţi pe gânduri:
Heruvimul? Cine-i el?!
Cel ce-a strâns avere multă
Grămădind chiar aur pur
Pentru faima sa cea mare
În al vechii lumi contur.
S-a găsit şi-nţelepciune
În celebrul voievod
Pentru care bogăţia
E-al ştiinţei sale rod.
Îl cunoaşte orişicine
Nu ca binefăcător,
Ci ca despot cu putere
Din popor în alt popor.
El negociază totul
Pe-ale vieţii largi cărări
Pentru cei care-l urmează
Făr-a pune întrebări.
Vistieria lui să crească
Sufletele vin potop.
Nu e loc pentru credinţă
Cu al bucuriei snop.
Veacuri şi milenii multe
L-au îmbogăţit mereu
Pe acela ce sub soare
Se pretinde Dumnezeu.
Cel Preasfânt de el vorbeşte
Prin profetul Ezechiel
Şi-i arată obârşia
Însă şi obştescu-i ţel.
Se afla într-o grădină,
În Eden, scânteietor,
Cel mai mare peste îngeri,
Heruvim ocrotitor.
La-nceput fără prihană,
Printre pietre scânteind,
El căzuse-ntr-o capcană
Şi-a fost prins păcătuind.
L-a cuprins nelegiuirea,
Îngâmfarea l-a răpus.
S-a stricat prin strălucirea
Care nu-i era de-ajuns.
El voia mai multă slavă
Şi noian de slujitori
La un scaun de domnie
Dincolo de-ai vieţii zori.
Frumuseţea şi puterea
L-au corupt imediat,
Şi din gloria înaltă
Pe pământ fu aruncat.
Lumea-ntreagă e terenul
Unde sadicul stăpân
Se căzneşte să vorbească
Celor ce cu el rămân.
Şi precum îi este firea,
Din neghină, nu din grâu,
Samănă nelegiuirea
Printr-o viaţă fără frâu.
Şi-a umplut întreg pământul
De osândă şi de iad.
Mii şi mii de inimi rele
În ispitele lui cad.
Prin războaie, revoluţii,
Prin oricare cod de legi,
Şi-a supus el continente,
Oşti de preşedinţi şi regi.
Visul său e înşelarea
Omului prea ignorant
Ca de Cer să-l depărteze
Şi să-l tragă în neant.
Prin comerţul său de inimi
Murdărite-n fel şi chip
Chiar pe sfinţi el îi înşală
Când au casa pe nisip.
Nedreptatea şi-ntinarea
Sunt ca mreaja de pescar
Ce-o aruncă diavoleşte
Între oameni fără har.
„Vine ziua, spune Domnul,
Când despoticul Satan
Va fi prins cu mâna goală
Şi luptându-se în van.“
Îl aşteaptă grea pedeapsă:
Focul chinului cumplit
Pregătit de multă vreme
Pentru prinţul răzvrătit.
Şi atunci, la Judecată,
Orice om Îl va vedea
Pe Isus, Judecătorul,
Ce-a murit pe Golgota.
***
Ce vei spune-n clipa ceea
Când şi tu vei fi-ntrebat,
Cum de n-ai primit Cuvântul
Şi pe-al slavei Împărat?
Cum de te-a-nşelat Vrăjmaşul
Să faci voia lui mereu
Şi să nu primeşti credinţa
În Mielul lui Dumnezeu?...
Ah, mai poţi a te întoarce
Cât timp harul nu s-a-nchis,
Să primeşti iertare, pace
Şi intrare-n Paradis!...
AVERTIZAREA CELOR MANDRI