ŞIRETLICUL ŞARPELUI

Când îţi place şiretlicul
Care ţi-a distrus voinţa,
Tu te-alegi doar cu nimicul
Înrobindu-ţi grav fiinţa.

Dacă-ncalci acea poruncă
Ce ţinteşte înspre viaţă,
Iute Şarpele te-aruncă
În a îndoielii ceaţă.

Nu mai vezi nicio scăpare,
Nicio punte spre mai bine.
Vezi în toate condamnare,
Chin şi-o veşnică ruşine.

Dumnezeu din Cer vorbeşte
Prin cuvântul Legii sfinte.
Teama-n inima ta creşte
Şi te-ascunzi după cuvinte.

Explicaţii de tot felul
Sunt acum doar frunze moarte
Ce nu-şi pot atinge ţelul
Şi te ţin de Cer departe.

Şarpele a râs în sine
Când tu ai muşcat momeala
Înjectând viclean în tine
Şi mândria, şi-ndoiala.

Când doreai să fii mai mare,
Comparat cu Creatorul,
Ţi-a fost smulsă slava-n care
Te-mbrăcase Salvatorul.

Chiar de-ai fi acum o zdreanţă
Sau o stea rătăcitoare,
Ai o ultimă speranţă:
Harul sfânt ce-ţi dă iertare!