O, CÂT DE MULT!

O, cât de mult aş vrea să fiu
o pasăre ce zboară!
Să port în mine dorul viu,
să scap de griji şi de pustiu,
şi de povară.

O, cât de mult aş vrea să am
o clipă de uitare!
Să uit că viaţa mea e-un ram,
din arborele lui Adam,
de-ngrijorare.

Ce mult aş da să fiu un nor
ce zboară în tăcere!
Să duc în mine stropi de dor,
să duc în lume tuturor
o mângâiere.

Aş vrea să fiu în noapte-o stea,
o rază de iubire.
Aş vrea să mă strecor, ca ea,
s-alung din inimi bezna grea,
şi-a ei mâhnire.

Aş vrea, în arşiţa de jar,
să fiu un vânt ce-adie,
ce-aduce-n vale ploi de har
şi lasă-n inimi câte-un dar
din veşnicie.

O, cât de mult aş vrea să fiu
o floare în grădină!
Să fiu sub cer un martor viu
şi pe nisipul din pustiu
o apă lină.

O, cât de mult aş vrea să cânt
ca pasărea mlădie,
să zbor, să las acest pământ,
să plâng la pieptul Celui Sfânt
de bucurie!