CINE SUNT ?...
Mă trag din cel dintâi Adam,
dar mi-am schimbat spiţa de neam.
Oricum, nu cred că sunt erou,
ci-s păcătos, născut din nou.
Nu li-s vrăjmaş celor ce spun
că au maimuţa ca străbun.
Dar ştii tu Om cu chip de lord,
că părţile vor fi de-acord ?
Căci nicăieri n-am auzit
maimuţele să fi pornit
lui Dumnezeu să-i spună „Nu!”
cum omul deseori făcu.
Să-şi lase ele puii lor
pe-un vârf de pom ameţitor...
sau să-i arunce-n chip ciudat?!...
Aceasta nu li s-a-ntâmplat.
Nu şi-au făcut nicicând proiect
cu gând viclean, perfid, abject,
pădurea s-o prefacă-n scrum
şi-ai săi locuitori în fum.
Mă-ntreb smerit în duhul meu:
„De unde vin? Cine sunt eu?”
Sunt fiu al Tatălui ceresc;
Din El şi pentru El trăiesc...
Odinioară, cine-am fost?
Un rob sărman, făr-adăpost.
Dar astăzi merg, cu pas decis,
spre Ţara mea, spre Paradis...
Ieri, alergam după năluci...
Dar de pe dealul cu trei cruci
Isus, răbdând în chinul greu
ca Fiu de Om şi Dumnezeu,
El mi-a vorbit, m-a luminat:
„De crezi în Mine eşti salvat!”
Şi-un crin ceresc a înflorit
în gândul meu cel fericit.
Ce sunt acum? Un fir deplin.
Un strop de har şi de suspin.
Şi-atunci când Domnul va veni
în slăvi de vis cu El voi fi.
Răspunsul clar şi-adevărat
mi-l dă Cuvântul încercat
când pentru Mesia trăiesc
şi vechiul eu îl răstignesc.
Citiţi-I Cartea şi vedeţi
ce plin de har şi frumuseţi
e Domnul păcii, Crin etern
din care raze vii se cern.
Prin El mă-nalţ şi pot să zbor
pe-aripi de cântec şi de dor
spre Jubileul cel sublim
al Noului Ierusalim.
Prin Duhul Său cel bun şi blând
eu pot zidi cetăţi de gând
din care să-L ador mereu
pe Domnul Dumnezeul meu,
ca un boboc pe ram de-april
setos de-al ciocârliei tril,
ca raza soarelui senin
ce-aduce tuturor alin.
*
Eu nu-s mai mult decât un strop
de-ngrijorări ce curg potop.
Dar harul sfânt şi iertător
mi-i scut, povaţă şi izvor.
N-aveam nimic în mine sfânt
când ars de soare şi de vânt,
purtând povara mea cu greu
m-am reîntors la Tatăl meu:
„Decât al patimilor ciob
mai bine, Doamne, să-Ţi fiu rob!”
Dar n-am putut nici să vorbesc
când braţul Tatălui ceresc
m-a-mbrăţişat şi mi-a vorbit:
„Te-aştept de mult, o, fiu iubit,
la Jertfa sfântă din Calvar
să-ţi dau iertarea Mea în dar!”
Veniţi, prieteni dragi, acum
din tristul rătăcirii drum
în Casa Tatălui ceresc
unde toţi crinii înfloresc!
Şi unde îngerii în zbor
Îl laudă pe Creator.
Iar sfinţii toţi Îl preamăresc,
I Se închină şi-L iubesc.