AMINTIREA ŞCOLII

Din când în când mă poartă gândul
Spre-acel tărâm imaculat
Ce-mi oferea căldura verii
Din satul meu de altădat.

Mergeam voios la şcoală toamna
Cu cărţi, caiete, cu ghiozdan.
Curgea alene timpul orei.
Vai, ce neliniştit eram!

Mă străduiam să scriu mai bine
Dar degetele-mi tremurau.
Mustraţi de-nvăţătoarea clasei
Colegii scrisul terminau.

Aşa mi-a fost mereu în viaţă
Tot începutul meu timid.
Crescut-am blând de dimineaţă
Dar parcă-ntr-un teren arid.

Aveam atâtea visuri grele
de la ai mei despre Isus.
Dar cum să zbori cu multe piedici
Pe care-atâţia mi le-au pus.

Sărac şi plin de inocenţă,
Udat cu multe ploi de har,
Simţeam cum Mâna nevăzută
Mi-a pus în faţă un hotar.

„Acest convoi nu-i pentru tine,
mi-a spus Păstorul cel de sus.
Tu mergi pe Calea cea îngustă
Şi nu vei fi nicicând răpus!”

Trecut-au anii peste lume
Şi peste viaţa ce-o trăiesc.
Dar port mereu cu-a mea fiinţă
Povaţa Mielului ceresc.

În şcoala Lui eu voi rămâne
Smerit, voios şi plin de zel.
Şi nu mă tem de-ocara lumii
Când Îl urmez pe blândul Miel.