TURNUL BRAMBURELII
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Din patru puncte cardinale  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 30/04/2011
TURNUL BRAMBURELII

Oamenii din vremea veche la-nceput porniră bine
Când au vrut s-atingă cerul printr-un turn cu înălţime.
Chiar în zorii omenirii faptu-i clar şi ne arată:
A Creaţiei coroană, omul, are-n Cer un Tată.

Dar luaţi de valul lumii celei post-diluviene,
Oamenii căzură groaznic ca sălbatice hiene.
Dumnezeu, ca drept pedeapsă, unitatea le-o stricase.
Nu şi-au înţeles vorbirea şi de-atunci vor alte case.

Fiecare construieşte, parcă nu se mai termină.
Nu-i ajung nici bani-n pungă, dar nici ziua cea lumină.
La-nceput o armonie mai plutea în lumea toată,
Azi domneşte brambureala mândră şi prea vinovată.

Cum să fie legea bună când sunt răi legiuitorii
Iar cerinţele dreptăţii sunt doar mofturi iluzorii?!
Cei ce au puterea-n mână se impun azi prin minciună.
Adevărul de ei fuge ca şi soarele-n furtună.

Negustorul lacom tare creşte-n piaţă iarăşi preţul
Iar patronul, nesătulul, ne tratează cu dispreţul.
Nu contează codul muncii, nici persoana ce munceşte,
Important e doar că omul zi de zi se-mbogăţeşte.

Specialişti de toată mâna sunt loviţi cu bâta-n spate
Când salariul li se taie printr-o mare nedreptate.
Ce să mai vorbim de pensii, de-alocaţii, de-ajutoare
Când bolnavul cade-n stradă şi apoi acolo moare?!

Dar Puterea huzureşte-n cheltuieli exorbitante
Devorându-şi tot norocul în petreceri palpitante.
Unde-i bunul simţ în ţară, judecata sănătoasă,
Să ne-aducă fericire, viaţa s-o trăim frumoasă?

Fiecare se întreabă din ce loc provine răul
Azi când criza-naintează şi ne confruntăm cu hăul.
Un jug greu al datoriei pe român sub stres îl ţine.
Europa îl apasă şi cei mari spun că e bine!...
***
Azi avem nevoie, Doamne, să audă tot poporul
Cum ne mustră pe toţi Duhul ca Ioan Botezătorul.
De Irod nu i-a fost teamă, a mustrat chiar şi-mpăratul,
N-a contat c-avea s-ajungă în final, el, vinovatul.

Mustră, Doamne, toţi corupţii! Mustră-ne din nou Irodul
Ce-a distrus speranţa noastră şi ne-a răvăşit norodul!
Adu-L pe Isus aproape inima să ne-o-ncălzească
Şi să pună-n noi iubire din iubirea Ta cerească!

Să se vadă Adevărul care plânge şi suspină
Pentru oamenii din ţară care mor fără de vină.
Azi din mine totul strigă: „Vino, dragă Românie,
Ca Mântuitorul lumii să-ţi dea pacea Lui şi ţie!“
















Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 695
  • Export PDF: 74
Opțiuni