PRIN CREDINŢĂ

Eu n-am fost încă Sus în Cer,
dar, în fiinţa mea firavă,
primesc mereu, când cred şi sper,
un Paradis de slavă.

Pe Domnul meu nu L-am văzut
la fel ca Toma faţă-n faţă,
dar El e-al vieţii mele scut,
din zori de dimineaţă.

Eu n-am pus mâna-n coasta Lui,
nu I-am văzut fruntea brăzdată.
Dar harul Său, din văi silhui,
m-a ridicat odată.

Eu nu I-am dat ca şi Zacheu
o masă de bucate plină,
dar am primit din Dumnezeu
şi pace şi lumină.

Eu nu L-am întâlnit pe lac
şi n-am umblat cu El pe ape,
dar, când cu viaţa-I sunt pe plac,
îl simt atât de-aproape.

Eu nu am mers pe drum cu El,
ca ucenicii spre Emaus,
dar Domnul meu e-un sfânt Betel
în care am repaus.

Iar într-o zi de glorie,
cum n-am avut aici niciuna,
îl voi vedea aşa cum e,
când îmi va da cununa.

Dar nu din lutul vestejit
şi nici din piatra ruginită,
ci slava Lui fără sfârşit
e viaţa nesfârşită.