O, DOAMNE, ISUSE!...

O, Doamne Isuse, m-ajută să-Ţi cânt
iubirea divină şi dorul cel sfânt!
Şi fă să se-nalţe din sufletul meu,
văpăi de prinosuri, când drumul mi-e greu.

Când negre ispite, în cale, îmi stau
să nu-mi vând credinţa de drept ca Esau.
Să nu pot vreodată pe-un pumn de arginţi,
să las adevărul, trădându-i pe sfinţi.

Prea mulţi alergară cu zel la-nceput,
pe calea cea sfântă şi-apoi s-au pierdut.
Tu nu numai râvnă ne dai, ci şi har
să creştem în toate, prin Duhul Tău doar.

Dar ceri curăţia din mielul străpuns
şi-n fapta văzută şi-n gândul ascuns.
În lume acela ce-n duh Te-a păstrat,
e-n apa murdară un nufăr curat.

Scriptura ne-nvaţă, atât de solemn,
că Tu Ţi-ai dat viaţa pe crucea de lemn.
O, Doamne Isuse, ce mult ne-ai iubit,
plătind preţul morţii, în chinul cumplit!

Deci cum în păcate-am putea să mai fim,
când harul iertării ni-i dat să trăim
o rodnică viaţă, de fii izbăviţi,
pe urmele Tale, păşind fericiţi?

Aş vrea din iubire să cânt pentru Cer,
şi-atuncea când viaţa mă face stingher.
Să-mi uit suferinţa şi boldul nătâng,
să duc alinare celor care plâng.

Privind, prin credinţă, cum crucea o sui
s-aduci izbăvirea în lume oricui,
să pot cu-ndrăzneală urca spre Calvar,
spre noua Cetate de mărgăritar.

E timpul, Isuse, în slavă să vii.
E lumea-nsetată de noi mărturii.
Dar tot nu vor crede, vai, mulţi farisei
cu spirit de piatră, cu inimi de lei.

Toţi cei ce Te-aşteaptă pe Tine, Isus,
lucrează pe-ogorul în care i-ai pus.
Cârtirea şi lenea în ei nu au loc,
cât ruga le arde pe-altar ca un foc.

Ajută-mi şi mie, să nu zăbovesc
ca Lot în Sodoma, când solul ceresc
cândva o să-mi strige cu zâmbet senin:
- "Fii gata, copile, cu pieptu-n suspin!"

Da, Mirele vine. E vremea de-apoi.
Fecioare iubite fiţi gata şi voi!
Isus vă primeşte din lumea de plâns,
în vasul credinţei ulei de v-aţi strâns.
*
O, Doamne Isuse, nu pot să-nţeleg
iubirea Ta sfântă cu haru-i întreg!
Dar vreau, cât trăi-voi aici pe pământ,
să-Ţi port, prin iubire, mesajul Tău sfânt.

Cum vântul adie pe-aceleaşi poteci,
vestind zile calde şi zilele reci,
aşa vreau să-mi fie trăirea mereu:
un psalm ce vesteşte-un etern Jubileu.

Cei fără speranţă, cu sufletul plin
de-adâncă durere, de greul suspin,
să vină la cruce, cât Tu îi mai chemi,
prin harul iubirii din noile vremi.

Credinţa cea sfântă e singurul leac
ce stă la-ndemâna oricărui sărac.
Să vină oricine la râu şi să bea!
Deschis este cerul şi poate intra.

Acolo, prin Tine, eu vreau să ajung,
deşi drumu-mi pare adesea prea lung.
De-aceea în rugă, cu lacrimi de dor,
Te chem : "Vino, Doamne, mai grabnic pe nor!"