FÂNTÂNILE LUI AVRAAM

Avraam umblând prin lume
Necurmat zidea altare.
Mai săpa câte-o fântână
Pentru apă ţâşnitoare.

În smerita-i închinare
El de-altar avea nevoie
Cum după potop odată
Se-nchina bătrânul Noe.

Bună-i până azi fântâna
Ce ne dă dorita apă.
Munca noastră şi mişcarea
De-orice secetă ne scapă.

Avraam cu multe turme
Robii şi-i punea la treabă
Din fântânile săpate
Apa s-o aducă-n grabă.

Apa cea-nviorătoare
Care bine-oricui îi face
Izvora din adâncime
Ca un sacru sol de pace.

Avraam n-avea-n vedere
Numai viaţa lui frumoasă,
Căci părinţi ca el pe toate
La copiii lor le lasă.

Apa este-un semn al vieţii
Iar fântânile sunt daruri
Pentru oamenii cei harnici,
Pricepuţi şi plini de haruri.

Filistenii plini de ură
Vor lovi-n fântâni cu tină.
Însă slujitorii vieţii
Le vor scoate la lumină.

***
Ce măreaţă moştenire
Ne-au lăsat cândva părinţii
Când prin viaţa ce-au trăit-o
Au săpat fântâni ca sfinţii!

Dragostea şi bucuria
Totdeauna în slujire
Ne aduc Împărăţia
Care-nvinge vechea fire.

Dulcea pace-mpărătească
Este- un sol vorbind de-a dreptul
Omului din astă lume
Care-o face pe-nţeleptul.

Ea îi spune cu răbdare,
Cu destulă-nţelepciune:
„Omule, te pocăieşte
Şi te-apleacă-n rugăciune!“

Filistenii vin cu arme
S-o distrugă, s-o doboare,
Însă pacea este-o forţă
Pentru viaţa viitoare.

Sfânta facere de bine
Celui care-ţi face răul
Este-ntocmai ca o punte
Ce te-ajută să treci hăul.

Laţuri, curse şi prăpăstii
Sunt pe calea vieţii noastre,
Dar veghind, făcând doar bine,
Vom zbura în zări albastre.

Să avem mereu în inimi
O fântână a blândeţii
Cu prietenii din casă,
Cu străini pe drumul vieţii.

Dacă eşti stăpân pe tine,
Dacă-ţi controlezi mânia,
Dacă miel îţi este duhul,
Te aşteaptă veşnicia.

Moise-a căutat blândeţea
Cât i-a stat la îndemână.
Duhul l-a-nvăţat să sape
Mai adânc a sa fântână.

Domnul Şi-a chemat urmaşii
La blândeţe şi smerire
Ca să-i scape de povară
Şi de-a lor nelegiuire.

Cel ce-i blând şi bun ca Mielul
Ce-a murit dumnezeieşte
Va păstra în duh inelul
Care-n veac nu rugineşte.

Cu cât sapi în adâncime
Să descoperi umilinţa,
Întâlneşti comori sublime,
Perle ce descriu credinţa.

Nu trăi la suprafaţă,
Lângă casă ca găina,
Dacă vrei mai plin de viaţă
Să primeşti din Cer lumina.

Numai cel ce-adânc îşi sapă
O fântână ţâşnitoare
Va putea să bea o apă
Limpede, vindecătoare.

Lumea zi de zi aruncă
Mâl şi pietre-n unda lină.
Dar tu ţine de poruncă
Şi trăieşte fără vină.

Pentru tine ia-l exemplu
Pe-Avraam, tatăl credinţei,
Ca să-ţi fie viaţa templu
Cu-nchinarea umilinţei.

Nu privi la ce se vede
Doar cu ochiul cel de carne.
Sapă mai adânc şi crede
Că nu-i duh să te răstoarne.

Fă-ţi din Duhul Sfânt fântâna
Ce prin tine se revarsă.
Domnul îţi întinde mâna
Pe întinderea cea arsă.

Unde seceta e mare,
Unde nu-i nicio scânteie,
Domnul poate, prin iubire,
Har, iertare să ne deie.

Stai pe zid când filistenii
Vor lovi cu pietre moarte
În Fântâna ta cea vie
Cum a fost descrisă-n Carte.

Cheamă-i pe-nsetaţi să vină
Apa Vieţii s-o primească,
Liberi de poveri şi tină
Pentru Cer ei să trăiască.