CRISTOS ÎN RUGĂCIUNE

Cristos în rugăciune azi tuturor ne-arată
Să ne rugăm tot timpul lui Dumnezeu ca Tată.
„De ce-a avut nevoie chiar Fiul să Se roage?”,
Se miră mintea noastră care-n păcat ne-atrage.

El depindea de Tatăl cerând cu stăruinţă
Să-L umple cu putere trecând prin suferinţă.
Când n-a respins „paharul” Isus avea nevoie
Tot timpul ca să facă a Tatălui sfânt voie.

La Domnul rugăciunea nu-i o formalitate,
Ci-i setea cea aprinsă după conformitate.
El nu Se reprezintă în lume doar pe Sine,
În El Se-arată Tatăl din slăvile divine.

Mulţimea când o lasă şi-n munte Se retrage
Isus Se duce-acolo ca singur să se roage,
Cu Tatăl să vorbească de orice amănunte
Precum profetul Moise a stat cu El pe munte.

Cristos în vremuri grele Se roagă în grădină.
Se-apropie supliciul din neagra lumii vină.
Urma o despărţire de Tatăl. Ce cuvinte!
Aşa I-a fost durerea de grea şi de fierbinte.

Nu suferinţa cărnii, nu biciul cel roman,
I-au stat atunci în faţă ca cel mai rău duşman.
Ci tot păcatul lumii soldat cu pângărirea
Ce I-a adus de Tatăl, pe cruce, despărţirea.

Dar în deplină taină Cel Sfânt era în Mielul
Ca să împace lumea şi să-Şi atingă ţelul.
Cristos murind pe cruce ceru atunci iertarea:
„O, iartă-i Sfinte Tată, şi dă eliberarea!”

Cristosul când Se roagă El ne deschide Cerul
Ca lumea să-I cunoască lui Dumnezeu misterul.
Iar Duhul Se coboară ca porumbel din slavă
Şi Tatăl Îi răspunde pe-a dragostei octavă.

Când a sosit momentul echipa să-Şi formeze
Isus o noapte-ntreagă a stat pe metereze.
L-a consultat pe Tatăl, prin duh de rugăciune,
Şi-apoi în zori de ziuă începe să-i adune.

Deşi printre aceştia era şi trădătorul
Nu-i vorba de-o eroare căci Domnul e Păstorul.
Iar Tatăl slavei ştie pe cine să aleagă
Şi-atunci când Iuda cade tot răul lui să-l dreagă.

Cristos la rugăciune Îşi cheamă ucenicii
Dar somnul şi-ndoiala le-au fost atunci complicii.
Zadarnic Domnu-i mustră după un ceas de rugă
Când gloata vine-n noapte ei toţi încep să fugă.

Când lumea după pâine era în căutare
Cristos simţea în Duhul a Tatălui chemare.
De-aceea la o parte El a urcat pe munte
Pericolul ispitei hidoase să-l înfrunte.

El refuzase sceptrul dar a primit coroana
Cu spinii ce înţeapă şi-apoi străpung coloana.
Cristos cu răni de cuie pe crucea blestemată
Se roagă, mijloceşte: „O, iartă-i Sfinte Tată!”

Şi Tatăl Îi ascultă degrabă rugăciunea
Ca noi să-I fim în viaţă şi rodul şi minunea.
Altfel pământu-acesta putea pe loc să piară
Cum a pierit Sodoma în flăcări prima oară.

Da, Domnul nu-ncetează nici astăzi să Se roage.
Pe mulţi spre cerul slavei îi cheamă şi-i atrage.
Puterea învierii e tainică şi-adâncă
Prin ea ne-a pus piciorul Isus pe-a vieţii Stâncă.

Deci, să-I urmăm modelul prin post şi rugăciune
De vrem să mai apară şi astăzi vreo minune.
De-om suferi ca Domnul aceasta-i bucuria
Prin care se primeşte din plin Împărăţia.