MĂRIMEA SLUJITORULUI

Eram copilul mamei şi-n prima zi de şcoală.
Dar n-am putut pricepe prea bine noul rol.
Tot ce vedeam eu oare era lumea reală ?
De ce să scot acuma caietul la control ?

Mi se luase timpul cel preţios de joacă.
Păream în banca surdă ostaticul tăcut.
Mă mângâiam că ora cea lungă va să treacă
Iar eu voi merge-acasă la jocul început.

Treptat m-a prins o râvnă de cifra cea arabă.
Am mai pătat caietul cu al cernelii strop.
Eu temele acasă mi le făceam în grabă
s-alerg la zbenguială cu-al bucuriei snop.

Efortul m-ajutase să trec de prima clasă.
Eram parcă un altul mai matur, mai voinic.
Şi niscai treburi simple cu mătura prin casă
mi-au dat un titlu nobil de vajnic ucenic.

Doream să treacă timpul să fiu şi eu mai mare,
Mă semeţeam deodată cu-o faţă ca de leu.
Râdea pe înfundate şi sora mea mai mare
Cum mă dădeam viteazul bazat pe moftul meu.

De-atunci trecură anii ca aburul din munte.
Deja nu mai sunt tânăr şi nici prea plin de zel.
Mai port câte-o tristeţe şi riduri pe-a mea frunte.
Dar marea mea speranţă e doar în sfântul Miel.

Atunci în ochii lumii doream să fiu mai mare
Să fiu viteaz în lupte şi poate admirat.
Azi în Isus mi-i crezul, în sfânta-I îndurare.
Izvor de viaţă nouă în Domnul am aflat.

Mărimea ce contează nu este-n faţa lumii
Cea care cu ovaţii te poate copleşi.
Atunci când Duhul slavei transformă stropul humii
Cunoşti tot Adevărul şi vei putea iubi.

Îl chemi pe Împăratul care lăsându-Şi cerul
Veni în lumea noastră ca Rob al tuturor.
Şi doar astfel în tine primi-vei caracterul
Ce va rodi spre alţii eternul păcii dor.

Isus te va conduce, prin Duhul, la slujire
Spre cei ce n-au pe nimeni şi sunt pierduţi pe veci.
Smerenia-i secretul, suportul de mărire,
Când laşi mândria firii şi-n ţărnă te apleci.