PAHARNICUL LUI FARAON

(După Geneza.40.1-23)

Cum se-ntâmplă câteodată marilor conducători
Care sunt plini de mânie pe ai Curţii slujitori,
Tot aşa şi Faraonul din Geneza patruzeci
Doi a-nchis din toţi slujbaşii între ziduri foarte reci.

Nu poţi şti infracţiunea celor ce n-au fost cuminţi,
Poate şi-au trădat stăpânul pentru slujbă şi arginţi.
Sau, mai ştii, vreo vorbă slabă l-a jignit pe Faraon
Care în Egiptul antic era zeu suprem pe tron.

Când slujbaşii nu-şi ascultă scumpul lor conducător,
Ei primesc o grea pedeapsă, pildă pentru-ntreg popor.
Faraon, judecătorul, a deliberat cu greu
Trimiţându-i la-nchisoarea privegheată de-un evreu.

Iosif se numea evreul, al lui Iacov fiu iubit,
Ce n-a săvârşit vreo faptă vrednică de osândit.
El a refuzat păcatul... Potifar neînţelept
Cu-nchisoarea-l pedepsise într-un mod total nedrept.

Domnul i-a purtat de grijă, i-a venit în ajutor
Şi cu timpul el ajunse chiar un supraveghetor.
Într-o cameră mai strâmtă, un paharnic şi-un pitar
Au fost puşi să stea sub paza robului lui Potifar.

Domnu-avea să-i cerceteze mai târziu pe fiecare,
Printr-un vis ce li-l dăduse nicidecum la întâmplare.
După cum zicea Elihu (şi-o spunea cu toată teama),
Domnul şi prin vis vorbeşte, însă omul nu ia seama.

Dar cei doi se-ngrijorară, căci părea un vis urât
Însă Iosif cum îi vede, i-a-ntrebat numaidecât:
„Faţa voastră este tristă, ce necaz v-a încolţit?“
Ei au prins curaj îndată şi pe rând au povestit

Visul cel de astă noapte ce-a fost scurt dar foarte clar.
Iosif parcă vrând să uite ce-a păţit la Potifar
El mizează pe prezenţa Domnului din Paradis
Care ştie foarte bine tălmăcirea unui vis.

Şi paharnicul începe visul lui întâi să-l spună:
Visul cel cu trei mlădiţe şi c-o roadă foarte bună.
„Strugurii se prefăcură în vin dulce şi curat
Iar eu, povesteşte omul, regelui meu i l-am dat.“

Vine-apoi şi tălmăcirea simplă şi atât de clară:
„Au să treacă doar trei zile şi-ai să ieşi de-aici afară.
Dar în slujba de paharnic tu să-ţi aminteşti de mine.
Sunt străin aici în ţară şi sunt părăsit, vezi bine.“

Cu-acest om a fost întocmai rezoluţia finală
Curtea l-a scos fără vină dându-i slujba ideală:
Şef înalt peste paharnici pentru-acelaşi Faraon.
Însă, viaţa lui îmbracă parcă un alt fel de ton.

Ştim noi ce-l rugase Iosif, când anticipa minunea,
Dar nu şi-a ţinut cuvântul, şi-a uitat promisiunea.
Când veni la rând pitarul visul să-şi istorisească
N-a primit o tălmăcire care să-l mai fericească.

Pe acesta nu-l achită Curtea în deliberare,
Soarta sa-i pecetluită: moarte prin spânzurătoare!
Chiar cu lux de amănunte a lui Iosif prevestire
Se-mplineşte întrutotul ca o pildă pentru fire.

Suferinţa-n lumea asta nu-i un vis, ci e reală.
Însă, lipsa de speranţă e mai grea decât o boală.
Iosif a sperat că omul liberat din închisoare
Îi va pune-o vorbă bună ca să-l scoată din vâltoare.