PETRU IZBĂVIT DIN TEMNIŢĂ

Ce crudă-i stăpânirea lumii în mâna lui Irod!…
Intoleranţa creşte în fiecare zi, nu doarme.
Iar spiritul prigoanei tot încolţea dând rod
Pândind ca-ntotdeauna cu ale urii arme.

L-au arestat pe Iacov şi-ndată l-au ucis
Cum Salvatorul nostru îl avertizase.
Se bucura poporul c-un rânjet nedescris
Şi Petru a fost prins de cete furioase.

Ce mulţi veneau la Praznic!… Era un Praznic sfânt
Pe care Legea veche de mult îl poruncise.
Împovărat de sarcini evreul era frînt
Ca păsări printre nori ce cad pe rând ucise.

O singură greşeală şi …. totul e distrus.
Neprihănirea Legii pe veci este pierdută.
De n-ai primit-o frate acuma prin Isus
Zadarnic vei rămâne pe-a faptelor redută.

În temniţă stă Petru şi-ostaşii îl păzesc.
Sunt patru cete azi din cele mai severe.
Dar fraţii lui se roagă, spre ceruri mijlocesc
Să-i dea Isus, prin Duhul, lumină şi putere.

Irod mai face, iată, intense pregătiri
Un carnaval mulţimii să-i dea cu prisosinţă.
El n-are milă-n suflet, nici dragoste-n priviri,
Ci numai ură crudă tronând pe necredinţă.

Religia e-o farsă când n-are pe Cristos.
Târându-l pe oricine pe calea către moarte
Căci ea te-nalţă-n lume şi-apoi te-aruncă-n jos
În iadul ce de ceruri pe veci te va desparte.

Dar Petru-şi aminteşte cuvântul auzit
Ca o proorocie de la Învăţătorul.
”Vei merge fără voie spre locul pregătit
Şi altul te va duce cum nu îţi va fi dorul.”

De-aceea-i plin de pace cu lanţuri chiar pe mâini.
Isus îl ocroteşte în taina nopţii mute.
Şi când aude-n visuri un vag lătrat de câini
O voce îl trezeşte : ”Te scoală Petru, iute!”

Căzură lanţuri toate, ostaşii-s la pământ.
Iar Petru se îmbracă … e vis, e-o viziune ?
Hai, vino, Petre!, îi spune îngerul cel sfânt.
Şi poarta se deschide … E-a cerului minune!

Şi străjile cladirii nu văd nimic … Ce grea orbire!
Ajunge Petru-n stradă dar îngerul îl lasă
Să se dezmeticească, să-şi vină-acum în fire,
Pornind ca o săgeată spre-a rugăciunii casă.

”Văd bine”-şi spune Petru, ”că îngerul salvării
m-a scos din umilinţă şi de la moartea crudă!”
Ajuns la poarta casei, în pragul disperării,
Cei sfinţi de dinăuntru nu par să-l mai audă.

Se duce iarăşi Roda şi vine bucuroasă :
”Afară este Petru, e insăşi vocea lui!”
”Tu nu ai multă minte!”, i-a zis cu vocea groasă
un frate mai în vârstă, pe faţă cu pistrui.

”Poate-i un înger!”, au zis. Dar Petru bate.
Şi pân la urmă poarta-ncet se-ntredeschide.
Încremeniră fraţii care vegheau în noapte
Privindu-l pe apostol cu feţele livide.

Cel izbăvit pe scurt acum îi lămureşte
Făcându-le cu mâna sa atunci un semn.
Şi-apoi dispare Petru şi nimeni nu-l găseşte.
Irod e ca o fiară cu limba lui de lemn.

Ancheta se porneşte, cad capete de-ostaşi.
Ce vină-aveau sărmanii că ne-nţeleptul rege
Se-nconjurase numai de mulţi lingăi şi laşi
Ce i-au lăsat păcatul în lanţuri ca să-l lege.

Şi va veni un înger, cu-a cerului solie,
Pe loc să-l pedepsească pe crudul dictator,
Căci n-a vrut să dea slavă Celui din veşnicie
Ce-Şi câştigă prin Jertfă, pe cruce, un popor.


******