SPERANŢA ÎN ÎNCERCARE

M-ai învăţat limbajul rugăciunii
cum să Te laud şi să-Ţi cânt mereu
sub cer senin, sub fulgerul furtunii,
când Tu rămâi acelaşi Dumnezeu.

N-am înţeles nevoia încercării
prin care m-ai trecut, Isus, tăcând.
Dar azi Cuvântul Tău dă glas cântării
prin care-mi spui că mă iubeşti oricând.

Te rog, mă iartă, Doamne, de cârtirea
cu care-atât de mult Te-am întristat
şi Ţi-am rănit adânc şi greu iubirea,
ce pentru-atâţi ca mine a răbdat.

Mă spală iar în propriul Tău sânge
de tot păcatul care m-a rănit,
să fiu curat când glasul Tău va strânge
pe ucenicii care Te-au slujit.

Când îmi vorbeşti şi-mi dai poruncă nouă
Cuvântul Tău nu ştiu cum să-l aplic.
Dar Te aştept cu stropi de foc şi rouă
pe calea Ta, ca simplu ucenic.

Nu vreau să fug de fulgerul furtunii,
ci să-mi păstrez tot timpul gândul pur,
luptând pe baricada rugăciunii
ca Iosua sau ca Aaron şi Hur.

Îţi mulţumesc cu-a mea recunoştinţă
că eşti la cârma vieţii pe ocean
şi mă ajuţi prin fapte de credinţă
să ancorez în Noul Canaan.

Zâmbesc de dorul revederii noastre
cu cei ce înainte s-au tot dus,
şi sfredelesc cu gândul zări albastre,
de unde vei veni, iubit Isus.