UN SINGUR CUVÂNT

A fost cândva, pe-un verde plai,
O mamă credincioasă
Ce-avea un fiu cu chip de crai
Care-a plecat de-acasă.

Veni o zi când fiul drag
Îi spuse plin de sine:
„M-aşteaptă un amic în prag.
Eu plec azi de la tine!”

Ah, mama mult s-a întristat
De vorba lui semeaţă!
Şi-o lacrimă i-a picurat
Pe luminata-i faţă.

„Copilul meu, mă doare mult
plecarea ta în lume
ce te-a vrăjit cu-al ei tumult,
cu jocuri şi cu glume!

Eu te-am crescut lângă Isus,
Cu drag veghindu-ţi somnul.
Şi la biserică te-am dus
Ca să-L urmezi pe Domnul.”

„Da, da”, a zis el plictisit,
„dar tu-ntreceai măsura.
Şi vezi, eu sunt prea instruit
Să mai accept Scriptura.

Mă duc în lume să găsesc
Un strop de fericire
Decât în crezuri s-o-ntâlnesc
Şi-n zisa ta iubire.

Nu-mi trebuie Mântuitor
Căci viitorul nu mă minte!”
Iar ea plângând într-un pridvor,
Se tot ruga fierbinte.

Copilul nu mai auzea
Crâmpeiul sfânt de rugă.
Şi pentru drum se pregătea
Chemând la el o slugă.

Un singur nume către Cer
Din inima umilă
Se auzea dintr-un ungher:
„Isuse bun, ai milă!...”

Acel cuvânt rostit cu foc
În rugi, printre suspine,
Pe el nu-l săgeta deloc:
Era prea plin de sine.

Şi tânărul plecă în zări,
În lungă pribegie,
Cu-amicii săi de desfătări,
De chefuri şi beţie.

.....................................

Dar vremea banilor trecu.
S-au stins primele graţii.
Şi tânărul treptat pierdu
Prieteni şi relaţii.

Iar viaţa sa, într-un târziu,
Din fala de-altădată,
Ajunse-un larg şi trist pustiu,
O mare agitată.

Era îngrijitor la porci.
Şi-un glas porni a-i spune:
„Ce-ar fi acum să te întorci
cu plâns de rugăciune ?!...

Ce tristă zi! De ce-ai plecat ?
Trezeşte-te, ia seama!
Păcatele te-au întinat.
Te-aşteaptă totuşi mama ...”

El o vedea acum din nou
În inimă şi-n minte.
Şi-al rugăciunilor ecou
Îl răscolea fierbinte.

„Copilul meu, te-aştept cu drag
să vii din nou acasă!”
Şi parcă-i întâlnea în prag
Privirea ei duioasă.

El zi şi noapte se gândea ...
Pierdu de tot şi somnul.
„Ce-ar fi să mă întorc la ea ?!
Mă iartă, oare, Domnul ?”

Era sătul de-al său păcat
Şi dezgustat de rele,
De duhul care l-a-ndemnat
Să fure, să înşele.

Iar noaptea când aproape frânt,
Cădea ca piatra-n vale
Îşi amintea doar un cuvânt
Din ruga mamei sale.

Ea îl rostea cu-atâta dor,
c-o dragoste aleasă:
„Isuse, dragul meu Păstor,
adu-mi copilu-acasă!”

Pe nume îl cerea plângând,
În post de zi-lumină.
Dar Cerul o privea tăcând
Ca pomii din grădină.

....................................

Şi clipa scumpă a venit.
Scăpat din închisoare
Spre casă fiul a pornit
Pe-o zi de har şi soare.

Şi inima-i luase-avânt.
Vedea în zare plopii.
„Vai, ce-o să-i spun, Isuse sfânt ?
Şi cum să mă apropii ?!”

Acum vedea întregul sat
Şi casa cea bătrână.
Deodată s-a îmbărbătat
Aproape de-o fântână:

„Doar mama m-a iubit mereu!”
O vede, e la poartă.
Eu azi mă-ntorc la Dumnezeu.
Dar oare, El mă iartă ?”

„O, mama mea, sunt fiul tău!
Mă-ntorc din lumea mare
Să-ţi spun c-am fost atât de rău!
Mai pot avea iertare ?”

Şi mama l-a îmbrăţişat
De fericire plină.
În ceruri îngerii-au cântat
La Tronul de lumină.

*

Prietene umblând hai-hui
Prin viaţă în neştire
Isus ţi-oferă harul Lui
cu pace şi iubire.

Întoarce-te la Dumnezeu
Din lumea de păcate!
A plâns Isus în locul tău
Ca Salvator şi Frate.