VALEA DEZNĂDEJDII

(După Ezechiel 37)

Într-o vale nesfârşită
Duhul Domnului m-a dus;
Şi-am văzut mulţimi de oase,
Până m-am simţit răpus.

Oasele erau uscate.
Am trecut pe lângă ele
Tot privind la faţa văii
Dus de gândurile mele.

Mă trudeam să pot pătrunde
Tâlcul tainei dată mie;
El mi-a zis: „Aceste oase
Crezi că vor putea să-nvie?“

Nu aveam răspuns în minte,
Tulburat eram de tot.
Şi-am cerut atunci răspunsul
De la Domnul Savaot.

„Doamne, numai Tu ştii bine
Ce va fi în viitor.
Tu dai viaţă tuturora
Căci doar Tu eşti Creator.“

Şi apoi, „Prooroceşte!“,
Mi-a zis Domnul cel din cer
Dându-mi El pe loc cuvântul
Despre-al oaselor mister.

„Iată, oaselor uscate,
Ce vă spune Dumnezeu:
«Eu pun duh în fiecare.
Să-nviaţi nu este greu !.

Eu din veşnicii sunt Viaţa
Şi hrănesc tot ce-am creat
Ca să-Mi ţin promisiunea
Ca Stăpân adevărat.

Vă voi da pe rând şi vine,
Carnea am s-o pun la loc.
Veţi primi în dar şi piele
Şi al Duhului Meu foc.

Şi va fi o Înviere,
O confirm şi-o demonstrez.
Iat-o chiar acum se-ntâmplă,
La aceasta Eu veghez.»

Profeţia uimitoare
O rostise Ezechiel.
Şi un vuiet se-auzise,
O mişcare vede el.

Nu a trebuit s-aştepte
Un timp lung, obositor,
Ca să împlinească Domnul
Ce-a promis pentru popor.

Şi veneau toate-mpreună
Din valea misterioasă
Oasele precum s-ar strânge
Cărămizile-ntr-o casă.

Iar pe când privea profetul
O minune-atât de mare
Oasele primeau şi vine
Dar şi carne fiecare.

Îmbrăcate-apoi în piele
Cum Adam a fost făcut,
Oasele primeau şi chipul
Noilor făpturi de lut.

Însă Duhul zăboveşte,
Fără El nu este viaţă.
Domnul spre profet Se-ndreaptă
Şi din nou îi dă povaţă:

„Spune-I Duhului să intre
Chiar acum în acţiune.
Din acele patru vânturi,
Suflă Duh de rugăciune.“

„Vino, duhule şi suflă,
Am proorocit îndată,
Viaţa Ta triumfătoare,
Abundentă şi curată!

Ca să-nvie morţi-aceştia
Şi să capete culoare,
Viaţă şi puteri depline
Prin bogata-Ţi îndurare!“

Şi în urma profeţiei
Am văzut o oaste mare
Cum primind şi duh de viaţă
Ridicată-i în picioare.

Şi atunci din nou Cuvântul
Domnului mi-a explicat:
„Oastea care-o vezi în faţă
E-un popor descurajat.

Astăzi toţi israeliţii
Zic: «Nădejdea ni s-a dus!
Suntem doar oase uscate,
Căci vrăjmaşii ne-au distrus.
Ne-au distrus ţara şi Templul,
Ne-au luat tot ce aveam.
Şi-acum suntem în robie,
Noi, urmaşi ai lui Avraam.

Azi vedem doar trupuri moarte,
Templu-i cufundat în jar,
Iar copiii strigă: ««Tată!»»
Şi ««Mămico!»» în zadar.

Ce nădejde să mai tragem,
Când suntem împrăştiaţi
Ca străini în lumea largă,
N-avem rude, n-avem fraţi?…»

Însă, Domnul care-aude
Tot ce spunem sau şoptim
Către Ezechiel Se-ndreaptă
Cu un nou mesaj sublim:

„Spune casei lui Israel
Azi cu toţi să ia aminte:
«Veţi veni din nou în Ţară.
Vă voi scoate din morminte.

Şi veţi şti că Eu sunt Domnul
Când Israel va-nflori,
Când în voi turna-voi Duhul
Să vă-nveţe a trăi.

Vă voi strânge iar acasă
Şi veţi fi din nou plantaţi
Cu o inimă schimbată
De iudei adevăraţi.

Multă vreme-aţi fost deoparte
Şi Iuda şi Efraim,
Dezbinaţi pe calea lumii,
Nu ca un Ierusalim.

Veţi ieşi doar prin unire
Din al dezbinării blam,
Şi-adunaţi din lumea-ntreagă
Veţi fi iar un singur neam.

Robul Meu, alesul David
Va fi singurul Păstor
Care vă va da păşune
Şi veţi bea din sfânt izvor.

Vă voi pune-n suflet Legea
Să nu mai greşiţi umblând;
Veţi avea model pe David
Cel viteaz, smerit şi blând.

Între voi pe totdeauna
Locuinţă voi avea;
Eu vă voi fi Dumnezeul,
Iar voi toţi cetatea Mea.

Eu sunt Cel ce vă sfinţeşte,
Eu dau har, fac vindecări.
Cine crede Mă urmează
Pe-ale Cerului cărări.»

***
Fraţi, surori, când profeţia
Se-mplineşte literal,
Să fim siguri că din valuri
Vom ieşi cu toţi la mal...