ESTERA

Între Sara şi Debora, Miriam şi Magdalena,
Personaje ce Scripturii îi complementează scena,
O cunoaştem pe Estera, stea numită şi Hadasa,
Printre fetele din Susa nu frumoasă, ci …frumoasa.

Şi era nu doar frumoasă, dar şi foarte înţeleaptă
Care-n loc să se grăbească mai degrabă ea aşteaptă
Un semnal de acţiune dintr-o lume-a ei, secretă,
Care multora de astăzi li se pare desuetă.

Medo-Persia o află pe-a monarhului soţie
Şi-o cinsteşte pe Estera în acea împărăţie.
Taxe, sarcini, biruri grele au fost mult diminuate,
Căci Ahaşveroş împarte daruri multe şi bogate.

Dar Estera cea smerită şi de Mardoheu crescută
Pe-adoptivul ei părinte îl respectă şi-l ascultă.
Mardoheu stătea la poartă, sfaturi bune îi împarte,
Să nu-şi dea-n vileag poporul cel din care face parte.

Cu a sa inflexiune timpul curge ca o apă;
Ne-ntâlnim cu câte-o criză şi cu greu din ea se scapă.
Moartea ne pândeşte-n cale ca un pardos în prerie;
De n-ar fi de partea noastră Domnul, am pieri-n pustie.

Tot astfel atunci evreii prin Haman, zis Hamedata,
La poruncă-mpărătească să dispară erau gata.
Agaghitul prim-ministru împăratului propune
Să extermine evreii, şi monarhul se supune.

Mardoheu este evreul ce nu vrea să i se-nchine
Lui Haman ce-acum loveşte cu puterile depline.
Dar era puţin să moară doar o singură fiinţă;
De aceea lui măcelul nu-i era cu neputinţă.

Arătând ce grijă-l doare, banii din trezorerie,
Regelui Haman îi cere cu ascunsă dibăcie
Un decret de condamnare în ţinuturile toate
A evreilor cucernici cu gospodării bogate.

„Nu ţin legile-mpărate!“, explica pe larg mişelul
Pentru a putea obţine de la suveran inelul.
Regele-i promite-argintul şi secrete documente
Ce conţin statistici, planuri, sursă legilor demente.

Logofeţii răspândiră peste tot scrisori de moarte,
Şi pe baza lor, evreii de-un pogrom avea-vor parte.
Adar treisprezece-i ziua – şi e literă de lege –
Când vor fi de jaf, căci nimeni n-o să-i poată înţelege.

Se-mplineşte visul urii lui Haman, temutul zeu:
Un popor întreg să piară-n fruntea sa cu Mardoheu.
Nu ştia el ce-l aşteaptă ca urmare-a urii sale:
Bumerang avea să-i fie genocidul pus la cale.

Toţi evreii plini de groază hainele îşi sfâşiară;
Mardoheu c-un sac pe coapse neamul şi-l jelea pe-afară.
Chiar în mijlocul Cetăţii strigăte scotea amare,
Însă, cine să-l ajute din instincte solidare?!

(Mulţi şi azi văd adevărul, dureroasa realitate,
Dar tăcând, ei trec pe-alături, biruiţi de laşitate!)
Vestea tragică ajunge în palat, la-mpărăteasă,
Pe moment ea nu-nţelege ce durere o apasă.

Mardoheu îi dă detalii chiar printr-unul dintre fameni
Cum Haman voia să şteargă neamul lor de printre oameni.
Când evreii au să moară ce s-or bucura Hamanii
Şi în urma lor vor strânge toată gloria şi banii.

Dar, pe lângă explicaţii, mai primi Estera sfatul
De-a intra, în ciuda legii, să dea ochii cu-mpăratul.
Să nu tacă, să-i vorbească şi să ceară izbăvire...
Ea vorbind cu-nţelepciune, cere-un post lung de trei zile.

Cu curaj şi demnitate ea nu-şi va ascunde faţa,
Ci la împărat intra-va lor şi ei să ceară viaţa.
Mardoheu şi el se duse pe evrei la post să-i cheme
Ca să plângă, să se roage în acea prea tristă vreme.

Când o vede pe Estera regele i-a-ntins toiagul
Şi aşa împărăteasa chiar pe loc îi trece pragul.
O secundă şi iubirea a trecut hotarul legii
Ca să pună astfel capăt urii şi fărădelegii.

„Ce ai tu împărăteaso? Spune-mi care ti-e dorinţa?
Din regat o jumătate să ţi-o dau eu am putinţa!“
„Vreau să vină împăratul astăzi cu Haman la masă!“,
A răspuns pe scurt Estera cu o faţă luminoasă.

Şi-a sosit propusa clipă a festinului regal.
Vinul gâlgâie-n pahare. Regele dă iar semnal:
„Spune-mi, care-ţi este păsul? Ce doreşti, regina mea?
Din regat o jumătate, dac-o vrei, o vei avea!“

„Dacă eu vă sunt plăcută şi deplin convingătoare
Cu Haman veniţi şi mâine la o nouă sărbătoare!“
Ferm convins de-a sa izbândă a ieşit Haman în stradă,
Urmărind cu ochi de vultur câţi stau pe genunchi să-l vadă

Face pregătiri funeste pentru Mardoheu, ingratul,
Ca să-l pedepsească aspru, cum n-a fost în lume altul.
O spânzurătoare-naltă îi vor pregăti slujbaşii;
N-o să-l scape de la moarte nici străbunii, nici urmaşii!

Iar a doua zi se duce la-mpărat Haman cu planul,
Cu blesteme şi ocară, spre-a-şi îngenunchea duşmanul.
Dar Ahaşveroş întreabă: „Ce-i dă mintea omenească
Unui om pe care astăzi vrea-mpăratul să-l cinstească?“

„Îmbrăcat să fie-ndată cu veşmântul tău regal;
Cu coroana ta pe frunte şi călare pe-al tău cal,
Un curtean să-l plimbe-n pieţe proclamând: «Aşa se face
Unui om cinstit de rege şi de care mult îi place!»“

Şi Ahaşveroş îi zice: „Ia ce mi-ai cerut şi du-te,
Fă cu Mardoheu, iudeul, tot ce-ai spus şi cât mai iute!“
La final, mâhnit în suflet, către casa lui porneşte.
Când soţia îl aude lucruri rele-i prevesteşte.

Famenii apar deodată ca să-l ducă la ospăţ,
Numai că de-această dată nu-l aşteaptă tot răsfăţ.
Se deşiră protocolul, oaspeţii stau toţi la masă.
Pun bucatele şi vinul, e o zi aşa frumoasă.

Doar o inimă e tristă... totuşi cu a sa putere
E stăpână pe emoţii cu mult tact şi în veghere.
Împăratul iar întreabă: „Care este-a ta dorinţă?
Din regat o jumătate să ţi-o dărui am putinţă!“

„Împărate-a zis Estera, parcă dezvelindu-şi faţa,
Am o cerere, doar una: te implor, dă-mi astăzi viaţa!
Suntem daţi spre nimicire, nu doar eu, ci tot poporul!“
„Cine-a uneltit, Estera?“ „El, Haman e autorul!...

Răul ăsta ne apasă vrând a ne stârpi etnia
Şi talanţi de-argint vreo zece mii să ia trezoreria!“
Împăratul nu mai poate furia să şi-o reţină.
Mânios, el iese-afară şi se duce în grădină.

Iar Haman, cuprins de groază, cade lângă ea în pripă
Şi Esterei îi cerşeşte viaţa-n ultima lui clipă.
Regele taxându-i gestul drept abuz de demnitate,
Gărzile îl arestează şi îl leagă pe la spate.

În spânzurătoarea-naltă şi-a găsit Haman sfârşitul.
Cine-ţi sapă ţie groapa cade-n ea, nefericitul.
Prin a Cerului putere, după post şi rugăciune
Fu salvată şi Estera, scoasă ca dintr-o genune,

Fu salvat şi-ntreg poporul Cărţii legilor preasfinte
Iar pe Mardoheu, iudeii l-au privit ca pe-un părinte.
El era un om cu vază şi iubit de toţi evreii
Căci a fost viteaz în luptă înfruntându-i pe toţi leii.

Sărbătoarea izbăvirii s-a numit pe-atunci Purim.
Am putea şi noi s-o ţinem, căci pe Domnul Îl iubim
Şi ne amintim întruna că, mai mult ca Mardoheu,
Ne-a făcut atâta bine El, al slavei Dumnezeu.

S-a jertfit pe lemnul crucii pentru multele păcate
Ce le-am săvârşit cu toţii când umblam în nedreptate.
El ne-a dat iertare, pace, viaţă, har şi-o haină albă
Pentru ca vecia-ntreagă lângă Dânsul să ne aibă….