SAMSON

Tineri mulţi din lumea-ntreagă de elită, cu fason,
Ar dori cu toţi să fie tari, puternici ca Samson.
Eminescu îl deplânge pe Samson pierzând puterea
Înşelat de o Dalilă care i-a luat vederea.

E uşor ca pentru alţii să rosteşti o judecată
Dar e greu când castitatea pur şi simplu ţi-e furată.
Când e cazul să te judeci cu urgenţă chiar pe tine
Simţi un glas cum în ureche te justifică prea bine:

„Nu-i păcat această faptă“, a vorbit uşor artistul.
„Tu eşti tânăr, esti simpatic. N-o mai fă pe moralistul!
Viaţa toată-ţi aparţine, foloseşte-o cât eşti tânăr.
Nu îngădui să-ţi pună alţii sarcini mari pe umăr!“

Într-un ceas de cugetare şi Samson se mai trezeşte
Şi de-ai săi părinţi în rugă el acum îşi aminteşte:
„Nu sunt fete-n tribul nostru printre laici sau mireni?
Vrei să-ţi cauţi tu mireasa numai printre filisteni?“

Tânărul stă şi ascultă, dar din nou îl prinde dorul.
Şi în sinea lui îşi zice: „Sunt Samson, judecătorul.“
Duhu-l mişcă mai departe până la Mahane-Dan,
Dar Samson din nou se duce la poporul filistean.

Când s-a coborât la Timna s-a luptat în drum cu leul.
Dar ca tânăr el nu poate ca să-şi biruiască Eul.
Ochii lui vedeau femeia cum nu-i alta-n Israel
Dar părinţii îl mustrară cu duh blând şi plin de zel:

„Cum să mergi tu, fiul nostru, azi la cei necircumcişi
Când în lupte grele-atâţia pier de mâna lor ucişi?“
Însă, tânărul răspunse fericit dar fără pace
Tatălui şi mamei sale: „Ia-o, ia-o căci îmi place!“

S-a creat deja o breşă, iată primul precedent.
Ţi-a slăbit deja puterea, trebuie să fii atent.
Tatăl în final cedează, face pactul cu Samson,
Să-şi aleagă o soţie chiar din casa lui Dagon.

Mirele vorbea la masă şi a spus o ghicitoare
Ce viza experienţa leului de pe cărare.
Detaşat vorbea cu patos cum ar fi vorbit un rege.
Filistenii nu putură nicidecum să i-o dezlege.

Dar mireasa intervine dând o mână de-ajutor
Şi onoarea le-o salvează răspunzînd în locul lor.
Pe Samson cine-l salvează? Doamne, doar nu vrei să pleci!
El se duce să omoare filisteni încă treizeci.

Iar conflictul se extinde, se dărâmă căsnicia.
Fericirea nu durează şi dispare bucuria.
Filistenii nu-ţi dau pace, n-ai cu cine să te bucuri
De n-alergi la rugăciune de-al lor spirit să te scuturi.

Mai târziu, judecătorul, vrând să-şi facă el dreptate,
Prins de-un duh de răzbunare, le-a ars holdele bogate.
Între cozi de vulpi legate aprinzând câte-o făclie,
Prefăcu în scrum şi stoguri şi tot lanul de pe glie.

Ce să facă filistenii, trebuie să riposteze!
Legea junglei până astăzi dată e să guverneze.
Ei au tăbărât în Iuda în coloană ne-ntreruptă.
Dar bărbaţii din Israel n-aveau mare chef de luptă.

Au căzut cu ei la pace doar să-l prindă pe Samson
Şi, legat cu funii groase, să-l dea-n mâna lor plocon.
Dar viteazul nu se teme nici de-ai săi şi nici de-ai lor:
Contra celui plin de Duhul cum să lupţi, de unde spor?!.

Filistenii nu cedează, sar turbaţi ca nişte lei.
Dar Samson atunci ucide pe vreo mie dintre ei.
Însă, în final, voinicul gata-i a muri de sete
Dacă biruinţa-n luptă n-a putut ca să-l îmbete.

Domnul strigătu-i aude, crapă pentru el o stâncă
Să ţâşnească apa vie, apă ce mai curge încă.
Pe genunchi Samson se-aruncă, soarbe pe nerăsuflate.
En-Hacore dăinuieşte de prin vremuri depărtate.

Ce va face mai departe aprigul Samson, se ştie.
El va merge la Dalila şi va fi o carne vie.
Nu va mai avea vederea, îşi va pierde sănătatea,
Slujba sfântă şi puterea, în final şi libertatea.

Însă, pierderea mai mare şi mai gravă decât toate
Pentru-avertizarea noastră, chiar pentru posteritate,
Este clipa cea fatală când îl biruise somnul
Iar Samson, din neveghere, Îl pierduse şi pe Domnul.

După ani de suferinţă, trudă grea şi umilire
Dumnezeu i-a dat o şansă, în măreaţa Sa iubire…
Mare har să poţi ajunge mântuit în ceasul morţii
Ca să nu regreţi amarnic, refuzat, în faţa porţii.

Dar, să cugetăm la rece: clipa morţii cine-o ştie
Ca atunci să-şi stabilească locul său pe veşnicie…
Ascultaţi, deci, Vestea Bună pe adresa omenirii:
„Azi e vremea potrivită! Azi e ziua mântuirii!…“