ELIM
Au cântat pe malul mării
Cântecul răscumpărării.
Şi-au ajuns apoi la Mara
Unde s-a stricat vioara.
În pustiu nu este apă;
Doar cămilele mai scapă
Pe-o caniculă-arzătoare
Fără apă şi mâncare.
Dar Israel nu-i cămilă
E ca frageda zambilă
Ce-n pustiu se ofileşte
Sub canicula ce creşte.
Şi-a-nceput atunci cârtirea
Ce-anunţa chiar istovirea:
„Moise, noi murim de sete
Cu părinţi, băieţi şi fete!
Apa-aceasta e amară
De cu zori şi până-n seară!...”
Moise era vinovatul
El purta întreg păcatul.
În acea amărăciune
Cine-aşteaptă o minune?
Moise deţinea secretul
Că doar el era profetul.
Când în turmă toate-s bune
Lângă apă e păşune.
Stă mai liniştit păstorul
Nu-l prea-ngrijorează norul.
Dar furtuna când se-arată
Turma e ameninţată.
Oile pot fi răpuse,
Sunt în văi atâtea curse.
Moise însă îşi revine
Cercetându-se pe sine.
El se roagă cu glas tare:
„Doamne, dă-ne Tu salvare!”
Şi primeşte-ndată semnul
Ca s-arunce-n apă lemnul.
Însetatul când se duce
Bea acum o apă dulce.
Dumnezeu avu ideea
Să le dea minunea-aceea.
Dar vor asculta ei oare
De acum pe-a lor cărare?!...
A fost bun atunci prilejul
După ce trecu vârtejul
Dumnezeu să-i cerceteze
Să-i ajute să vegheze.
El le-a dat porunci mai grele
Pentru a-i păzi de rele.
Le-a dat legi comunitare,
De familii, sanitare,
Să-i păzească de-orice boală
Printr-o viaţă ideală,
Ca să-nveţe tot mai multe
Toţi pe Domnul să-L asculte.
Domnul Sfânt le-a pus condiţii
Pentru noile poziţii
De popor al lui Iehova
Ce nu va-nvăţa doar slova:
Să asculţi milităreşte
Glasul care îţi vorbeşte;
Să faci bine conform Legii
Şi să fugi de sacrilegii.
Când El te binecuvântă
Să-I asculţi porunca sfântă.
Toate legile ce-s date
Să le ai mereu curate
Domnul să nu te lovească
Cu vreo boală pământească.
Să nu ai urgii străine
Ca-n Egipt şi peste tine.
Parcă vrând s-alunge somnul
Le-a zis Iahve: „Eu sunt Domnul!
Eu te vindec de-orice boală.
Dar să nu mai faci răscoală!”
Prin pustiu pe căi ciudate
Dumnezeu le-a spus de toate.
La Elim s-a strâns poporul.
Moise le era păstorul.
Dar aici nu-i ca la Mara
E-un tablou ca primăvara.
După greu şi-amărăciune
Vin şi lucrurile bune.
Sunt izvoare doisprezece
Niciun râu nu le întrece.
Sunt atât de cristaline
Şi de multe haruri pline.
Pentru orice seminţie
E-un izvor de apă vie.
Nimeni să nu se mai plângă
Cu o inimă nătângă.
Însă nu-i destul atâta
Unde Domnul tăbărât-a
Cu-ale dragostei oficii:
Şaptezeci sunt toţi finicii.
Arbori drepţi privind spre slavă
În pustia cea grozavă.
Sunt un semn pentru dreptate
Pentru cei cu vieţi curate.
Biblia nu spune multe
De finici cu-naltă frunte.
Dar rămâne fiecare
Să fim oază pe cărare.
Şi duşmanii şi amicii
Să ne vadă ca finicii.
În pustiul cel fierbinte
Să vorbim fără cuvinte.
Fie-ne de-acuma ţara
Un Elim şi nu o Mara,
Ca să afle călătorul
Şi merindea şi izvorul.
Şi odihna cea bogată
Fie-n El ca niciodată.
Şi s-avem pacea deplină
Prin Cristos şi-a Sa Lumină.