MOARTEA DIN OALĂ

Într-o vreme cenuşie de criză spirituală
Seceta era cumplită, moartea se-ascundea în oală.
Semănând neascultarea în ogorul vieţii sale
Israel mergea tot timpul pe-a idolatriei cale.

De aceea toţi profeţii i-au ieşit pe rând nainte
Ca să-l cheme iar la Domnul prin apelul lor fierbinte.
Cât a reuşit Ilie să-şi salveze naţiunea?
Asta Elisei ne-o spune când şi-nalţă rugăciunea.

Dumnezeu îl ascultase dându-i lui dubla putere
Ca s-aducă vindecare cu un strop de mângîiere.
Totuşi şi profetul trece foametea ca tot poporul.
Sufere cu toată turma cel mai tare chiar păstorul.

Am putea privi pământul ca pe-o oală uriaşă
Cu imagini dezolante ce ascund moartea în faşă.
Chiar din prima zi când vine copilaşu-n astă lume
Sufere şi se consumă ca şi stropul plin de spume.

Moartea cea adevărată nu-i atunci când trupul moare
Ci-i când sufletul ajunge întro veşnică pierzare.
Poate-n viaţa ta din lume ai avut mereu de toate
Însă n-ai avut credinţa într-o veşnică dreptate.

Nu-L mai ocoli pe Domnul ca şi-n vremea când profeţii
Nu aveau ce să mănânce chiar din zorii dimineţii.
Foametea era întinsă şi deriva foarte mare.
Elisei nu stă pe gânduri, cheamă robul în lucrare.

Dumnezeu nu ne scuteşte de necazuri sau de foame
Dar ne dă puteri să-nvingem barierele infame.
Slujitorul se apucă să gătească o mâncare
Dar nu sunt materii prime, alimente necesare.

Tinerii prooroci porniră ca să strângă mult şi bine
Castraveţii cei sălbatici neştiind că au toxine.
Ei n-aveau experienţă nici în arta culinară
Nici în strânsul de legume care cresc în câmp afară.

Plantele otrăvitoare ele cresc necultivate
Răspândind moartea în lume prin oraşe şi prin sate.
Pentru lucrurile bune, educaţii şi cultură,
Se fac cheltuieli enorme şi în şcoli şi în natură.

Însă răul se-nfiripă, prin păcat, în largul firii
Şi de mii de ani domină tot destinul omenirii.
Cineva din cerul slavei a fost necesar să vină
Ca să ne elibereze cu-Adevărul în lumină.

Bucătarul spală iute castraveţii şi îi pune
În acea oală cu ciorbă. Însă cineva îi spune
Că în vas se-ascunde moartea care-i plină de otravă
Deşi ea după culoare pare chiar a fi grozavă.

Elisei din nou vorbeşte, cere-un mic pumn de făină
S-o arunce în mâncare cu credinţa lui deplină.
Şi otrava e învinsă, ciorba este chiar gustoasă
Oaspeţii se luminează şi s-aşază iar la masă.

Toţi mănâncă în tăcere cu un gând de mulţumire
Pentru Dumnezeu din ceruri, pentru sfânta-I ocrotire.
Au muncit pe drept băieţii; Fără Elisei în grupă
N-ar fi-avut succes cu ciorba, cât pe ce era să-i rupă.

Dacă-n muncă nu e Domnul să ne binecuvânteze
În zadar e osteneala, vom muri pe metereze.
Numai oamenii credinţei ne mai pot salva din moarte
Când mărturisim păcatul şi îl dăm pe loc deoparte.

Cât priveşte hrana noastră ea din ceruri ne parvine
Dându-ne şi mântuire şi al vieţii veşnic bine.
El face societatea, prin Cuvânt, mediu de viaţă
Unde poţi lua în seamă tot ce harul te învaţă.

Să fim sare şi lumină, chiar să ne iubim vrăjmaşii
Şi spre ceruri cu-ndurare noi să le conducem paşii.
Suntem o minoritate cum era atunci făina
Dar Stăpânul răspândeşte prin creştinii Lui lumina.

Prin păcat otrava creşte, însă haru-i şi mai mare
Dumnezeu prin noi îi cheamă azi pe oameni la iertare.
Numai pocăinţa poate să te scape de pieire.
Vino dar la Salvatorul ca să intri-n mântuire!