AUDIENŢĂ
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Dumnezeu este cu noi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 02/05/2011
AUDIENŢĂ
Pentru ce trăiesc cei răi ?
Pentru ce îi vezi îmbătrânind şi
sporind în putere ?
IOV 21.7

Te-aş întreba, de-i cu putinţă,
o, Doamne plin de îndurare,
de ce atâta suferinţă
există-n lumea asta mare ?

De ce aleargă pământenii
spre Iad şi nu spre Ţara Sfântă
măcar că, iată, de milenii
pe-atâţia moartea-i înspăimântă ?

De ce iubirile curate
au suferit întotdeauna
în lumea plină de păcate
şi tot de spini le-a fost cununa ?

De ce n-aduce bogăţia
pe nici-un plai din nici-o ţară
salvarea Ta şi-Mpărăţia
cu-a cerului întreg comoară ?

De ce când Adevărul strigă
oprindu-se la câte-o poartă
pe mulţi minciuna îi câştigă
şi către Iad mereu îi poartă ?

De ce în lume propăşeşte
acela care varsă sânge ?
Când ochiul Tău spre el priveşte,
ah, inima nu Ţi se frânge ?

*
Când mii de întrebări răsună
în mintea mea ca-ntr-o răscruce
Îţi mulţumesc că Vestea bună
e Fiul Tău nălţat pe Cruce.

Oare pe Dumnezeu Îl vom învăţa minte,
pe El care cârmuieşte duhurile cereşti ?
IOV 21.22
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2188
  • Export PDF: 72
Opțiuni