DE CRĂCIUN


Pe o rază din vecie,
în lumini de bucurie,
cântece de voie bună,
de la Betleem, răsună.

Albă-i steaua care vine.
Albe-s clipele senine.
Dar mai albe decât toate
sunt iubirile curate.

Ceru-ntreg cu drag priveşte.
Pruncu-n iesle gângureşte.
Mama sfântă Îl veghează.
Iosif o îmbărbătează.

Vin păstorii, vin grămadă.
Fulgii joacă prin livadă.
Vestea zboară printre nouri.
Munţii freamătă-n ecouri.

Din pustiu vin grabnic magii,
ca să-şi dăruie desagii.
Iar Irod, tiranul, iată,
s-a încrâncenat deodată.

*
Azi privim din nou misterul
Pruncului ce-Şi lasă cerul,
Pruncului care coboară,
într-o iesle-n prag de seară.

Tu, cu dragoste voioasă,
vrei să-L iei la tine-acasă ?
Nu să-I dai, ca să-L mângâie,
aur, smirnă şi tămâie,

Nu să-I dai, ci El ar vrea,
El, Stăpânul, El să-ţi dea.
Nu să-I dai culcuş pe perne
El să-ţi dea averi eterne,

nu să-I dai argint şi aur
El să-ţi fie-n veci tezaur;
nu să-I umpli tu chivotul
ci Isus să-ţi fie totul!