ALERGAREA SPRE ŢINTĂ

Alerg spre ţinta mântuirii
Ca să-L câştig pe Domnul meu.
Las tot ce-i vechi din lumea firii
Ca să ajung la Dumnezeu.

Deşi sunt multe căi în lume
Pe calea bună eu alerg
Cât Domnul vrea să mă îndrume
Păcate şi greşeli să şterg.

Izbânda mea e Învierea
Şi părtăşia lui Cristos
Când am prin Duhul Sfânt puterea
De-a fi smerit şi credincios.

Alerg, dar nu spre slava firii
Sau pentru glorii care pier,
Cât timp mă dăruiesc iubirii
Ce mă înalţă către cer.

Isus m-a apucat de mână.
Nu eu pe mine mă conduc.
Îi stau mereu la îndemână
Vrând viaţa veşnică s-apuc.

Căci ce înseamnă a-L cunoaşte
Din ce în ce mai mult pe El
Decât s-ascult când El mă paşte
În verzi păşuni cu dor şi zel?

Nu sunt desăvârşit, ştiu bine,
Prin tot efortul personal.
Dar sub privirile-I blajine
Alerg spre-al păcii ideal.

Uitând de viaţa mea străină
M-arunc mereu ca şi un cerb
Spre apa rece cristalină
Şi spre peisajul ei superb.

Alerg spre premiul îndurării
La glasul blândului Păstor
Pe care-L văd în largul zării
Venind spre noi pe-al slavei nor.

Doresc ca pacea Lui deplină
Să vă dea suflul de final
Ca nu cumva fără lumină
Să vă înghit-al lumii val.

Să alergăm, deci, împreună
Pe calea-ngustă către Rai
Ducând altora Vestea Bună
Nu doar prin vorbe, ci prin trai.

Prin jertfa fără de cârtire
Tu poţi pe alţii să-i ridici,
Să fii prin viaţa de slujire
Cum au fost primii ucenici.

Alerg, nu stau nicio clipită.
Eu sunt atletul lui Cristos
Ce-mi face viaţa fericită
Cu cât Îi sunt mai credincios.

Odihna Lui e alergarea
Ca să-L apuc pe Dumnezeu
Chiar când îngustă mi-e cărarea
Şi trupul parcă-l simt mai greu.

Adesea vântul mă opreşte
Suflând în haina ce o port.
Dar gândul meu nu hoinăreşte
Ci mi-l îndrept spre-al Vieţii Port.

Veniţi şi voi în alergare
Să fim al dragostei ecou
Cât Dumnezeu mai dă iertare
Şi-l naşte pe un om din nou!

Nu-i timp să-l pierdem cu-ndoială,
Cu întrebări fără răspuns,
Când inima din piept ni-i goală.
Oare-n zadar Domnul ne-a uns?
*
Să alergăm ca o Mireasă
Spre Mirele mult aşteptat.
Va-ncepe Nunta cea frumoasă
Cum din Scripturi am învăţat.

Chiar dacă Mirele-ntârzie
Şi luna a intrat în nor,
Iar noaptea-i grea şi e târzie
El ne aşteaptă cu mult dor.

Cum Îl iubim? Stând în veghere?
Având ulei destul în vas?
Doar dragostea ne dă putere
Pentru tot timpul ce-a rămas.

Lăsaţi ispitele plăcerii.
Fugiţi de pofta lui Adam.
E-aproape Ziua Învierii
Fecioarelor din orice neam.

Cei ce-au trăit neprihănirea
Şi-au alergat către Isus
Primi-vor, iată, răsplătirea
În Ţara dragostei de sus.

Vor fi la Nunta minunată
Şi oaspeţi dragi din patru zări,
Toţi cei cu viaţa lor curată
Ce-au triumfat în încercări.

Să alergăm cu-nsufleţire!
Mai e puţin şi-L întâlnim
Pe Domnul sfânt plin de iubire
În Noul Său Ierusalim.

Acolo vom uita durerea
Şi spinii ce ne-au înţepat
Slăbindu-ne ades puterea
Şi-obrazul nostru-nlăcrimat.

Isus cu mâna Lui va şterge
Oftări şi lacrimi pe obraz
Când cu Mireasa Lui va merge
Sus, în Cetatea de topaz.