ÎNTÂLNIREA DE PE MUNTE


Pe Muntele Sionului
atât de bine mă simt,
când îl văd pe Dumnezeu
aproape de mine.
De bucurie nici nu pot vorbi.

Prezenţa Lui
e prea copleşitoare,
prea înaltă
şi prea greu de înţeles
pentru fiinţa mea de lut.

El îmi vorbeşte
dar eu nu-L înţeleg.
El vrea să-mi spună ceva
şi eu nu pricep
sensul cuvintelor Sale.
Cineva totuşi
îmi deschide gura,
şi-aproape fără voia mea,
exclam:
- Doamne, iartă-mă
că sunt atât de slab,
atât de limitat
în înţelepciunea
şi priceperea mea omenească!
Întăreşte-mă
să-Ţi pot sta înainte!
Luminează-mă
cu razele Tale
de dragoste şi adevăr
ca să pot pricepe
cine eşti,
ce lucrezi
şi ce gândeşti Tu
pentru mine,
un păcătos pierdut
dar aflat,
vinovat dar iertat
prin harul Tău
fără margini!

Deşi nu meritam,
El Şi-a întins mâna
spre mine.
M-a întărit,
m-a luminat
şi-apoi mi-a dăruit
poveţe noi şi simple
să le pot înţelege
dar şi să le pot împlini.
Ce bine mă simt
pe Muntele Sionului
ce-ascunde-un noian
de sacre amintiri!

Parcă-l aud
pe regele David
vorbind,
cântând
şi rugându-se
pe-acelaşi munte sfânt,
pe care Mielul şi ai Săi
se vor urca
în vremea din urmă.
Mă simt minunat
pe Muntele Încrederii
în Dumnezeu,
întrucât şi eu sunt
ceea ce sunt,
prin această
binecuvântată încredere!