Din iubire Te-ai jertfit!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Omagiu pentru Isus!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 02/05/2011
Din iubire Te-ai jertfit!


Prin jertfa Ta ai devenit iubire
Pe crucea grea, în chinuri ai murit
Viaţa Ţi-ai dat ca s-avem mântuire
În om Te-ai întrupat şi Te-ai jertfit

Tu moartea rușinoasă ai suferit
Căci trupul Tău a fost zdrobit pe cruce
Pe lemnul jertfei ai fost ţintuit
Ca noi la Tatăl să putem ajunge.

Iar slava Ta nu Te-a împiedicat
Jos să cobori şi să fii muritor
Întregii omeniri I-ai arătat
Din jertfă ai devenit mântuitor.

Blestemul greu în care ne-am născut
Tu L-ai spălat cu sângele-Ţi curat
Şi toate din iubire le-ai făcut
Când Tatăl Tău Ţi-a spus c-a regretat

Că ai Săi copii făcuţi, de El creati
Doar spre păcat şi rău aveau pornire
La moarte a hotărât să fie daţi
Dar Tu Isus prin jertfă-ai pus oprire.

Din slava Ta şi din a Ta mărire
În om Te-ai întrupat şi Te-ai născut
Cu scopul de-a aduce mântuire
Tu, din iubire toate le-ai făcut.

Ai vindecat bolnavi şi îndrăciţi
Şi ai făcut lucrări nemaivăzute
Ai îndreptat pe cei ce-s rătăciţi
Care orbecaiau pe căi pierdute

O mare mila Te-a cuprins de oameni
Şi-ai hotărât pe toţi să Îi salvezi
În inima lor, dragoste să semeni
Căci totuşi Tu în ei încă mai crezi

Şi clar stiai exact ce va urma
Pe apostoli i-ai făcut să se supună
Tu tuturor le-a spus de moartea Ta
Şi apoi de învierea, ce-o să vină.

Iar când la ceruri Doamne ai urcat
Tu ai promi că vii ca să ne iei
Tu viaţa veşnică în dar ne-ai dat
Iar noi pe veci vom fi copii Tăi

Iar când pe nori vei reveni în slavă
Ca turma să o iei în stăpânire
Această gloată mica-Ţi va fi dragă
Vei duce-o cu mult dor spre nemurire

Acolo unde Tatăl ne aşteaptă
De bucurie îngeri vor cânta
Acei care au umblat pe calea dreaptă
Cu Tine, sus la cer s-or ridica.

Amin

Câmpia Turzii, 11 aprilie 2011
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1541
  • Export PDF: 21
  • Favorită: 1
Opțiuni