PSALMUL MĂRII


Intrând în marea vălurită
am întrebat un val grăbit:
- Ce duci spre plaja însorită,
în glasul tău neobosit ?

- De fapt nu eu, ci unda mării,
îmi spuse valul în urechi.
Eu nu-s decât un glas chemării,
către nisip din timpuri vechi.

Nisipul stă pe ţărm şi-aşteaptă
talazul cel purtat de vânt.
Ce mare operă-nţeleaptă
creiat-ai, Doamne, pe pământ!

Cum ţărmul mării de milenii
aşteapt-un val răcoritor,
aşa, prin viaţa-mi de bejenii,
Te-aştept, Isuse, cu mult dor!

Şi tot ce este-n atmosferă,
în mare, pe pământ şi-n cer
îmi spun că dintr-o altă Sferă,
Tu vei veni, divin Mister,

şi vei străbate-ntreg văzduhul,
ca Dumnezeu victorios,
să Te descoperi iar prin Duhul,
celui smerit şi credincios.

Şi lumea-ntreag-o să Te vadă,
ca Împărat peste-mpăraţi,
chiar cei ce Te-au hulit în stradă,
călcând pe miei nevinovaţi.

"El vine iar !", îmi spun şi valul,
lovind al ţărmului nisip,
şi muntele din nori şi dealul
şi pasărea cirip-cirip.

Dar cum stăteam privind natura,
cea plină de semnale noi,
am auzit vorbind Scriptura:
- "Eu, Domnul, sunt mereu cu voi!

Duceţi-vă în lumea-ntreagă,
vestind Cuvântul Meu de har,
ca orice suflet să-nţeleagă
iubirea Mea de pe Calvar.

Iar cei care-au primit Cuvântul
să crească-n crez şi-n caracter.
Şi-astfel să umplu tot pământul,
cu binecuvântări din cer."