SCÂNTEIA ŞI RUGUL


Câte trebuie să-nfrunte
o scânteie-n vârf de munte!
Vulturi mari cu aripi grele
şi bătăi de vânturi rele.
Stropi de ploi şi chiar de piatră.
Fulgi de nea pe-nalta vatră.
Chiar cutremure sinistre,
zeci de perturbaţii triste,
şi alunecări de pantă
din natura cea casantă.
Dar scânteia îndrăzneaţă,
plină de curaj, de viaţă,
se aprinde tot mai tare,
alungând bezna cea mare.
Bezna nopţii de pe munte
numai ea poate s-o-nfrunte.

Dar scânteia se transformă
într-un rug, plantă informă.
Arde rugul înălţimii
înfrăţit cu heruvimii.
Arde făr-să se termine
că-i un foc din zări senine.

Chiar acolo, sus pe munte,
un păstor cu-naltă frunte
se apropie îndată
cu o inimă curată.
- "Moise, Moise!", rugul spune.
Doamne sfinte, ce minune!
- "Eu sunt Dumnezeul care
am zidit şi munţi şi mare.
Lui Avraam i-am dat credinţa,
lui Isaac făgăduinţa.
Iar lui Iacov daruri multe
când a vrut să Mă asculte.

Scoate-ţi dar încălţamintea
ca să-ţi luminez azi mintea
şi să ştii că-i sfânt pământul
peste care suflă vântul,
unde ţi se-opriră paşii
cum făcură-naintaşii!"

Asculta uimit păstorul
când îl cerceta fiorul
dragostei nemărginite
şi-al credinţei fericite.
- "Ştiu, mai spuse Domnul slavei,
pe Aaron când întreba-vei
de poporul Meu ce plânge
şi-n robie grea se frânge,
că el va să te îndemne
să primeşti a Mele semne.
Şi-mpreună vă veţi duce
din acest punct de răscruce,
cu elan şi cu iubire,
azi să-i duceţi izbăvire."

- "Doamne, zise Moise iară,
n-am vorbire prea uşoară!"

- "Nu pot să trimit pe altul!",
zise-atunci El, Preaînaltul.
- "Oare nu-i Aaron cu tine
cel care vorbeşte bine ?
Nu ţi-am dat a Mea putere
ca să-nfrunţi orice durere ?

Semnele puterii Mele
pentru-mpotriviri rebele.
Faraon n-o să asculte
chiar aceste semne multe.
Vă voi scoate din robie
să vă duc cu bucurie
pe un plai cu stropi de miere,
cu cerească mângâiere,
unde curg râuri de lapte
şi cad stropi de rouă-n noapte."

Şi ardea rugul pe munte.
Cine poate să-l înfrunte ?
Rugul nu e doar idee
ci-i sclipiri de curcubee,
ce vesteşte Legământul
cel de care-i plin pământul.
Pot să vină ploi şi ghiaţă.
Rugul este plin de viaţă.
El ne umple, El ne-nalţă
şi ne dă mereu speranţă.
Nu se mistuie vreodată
căci avem în Cer un Tată.

El trimis-a-n lume Fiul
ca să schimbe-n Rai pustiul
cel creat de fărdelege,
dându-ne o nouă lege.

Legea Duhului de viaţă
curajoasă, îndrăzneaţă,
care-nfruntă vechea fire
prin credinţă şi iubire,
ca să devenim scânteie
cu luciri de curcubee
şi cetate-n vârf de munte
peste vremile cărunte.
Şi-ntr-o zi scânteia sfântă
va fi rugul ce încântă
atrăgând orice privire
doar prin milă şi iubire.

Când Stăpânul Se va-ntoarce
plin de slavă şi de pace,
cei care-i umplură plânsul
vor fi-ntocmai ca şi Dânsul
şi-n putere şi-n iubire
şi-n elan şi în privire.
Şi purtând cununi pe frunte,
ei vor sta cu El pe-un munte
după Nunta minunată
cum n-a fost chiar niciodată
când Isus cu-a Lui Mireasă
se vor bucura la masă.