LEPRA MARIEI


Când poporul din vechime se-ndrepta spre Canaan,
prin pustiul ars de soare, liber de orice duşman,
Domnul a făcut să sufle dinspre mare-un vânt ciudat,
care le-a adus merinde: prepeliţe de vânat.

Şi s-au răspândit mulţime păsările rând pe rând,
de o parte şi de alta a poporului flămând.
Şi în timpu-acelei zile ca o flacără de rug,
tot poporu-a strâns, în grabă, prepeliţe din belşug.

Dar pe când israeliţii se aflau cu carnea-n dinţi,
Domnul Sfânt, plin de mânie, le-a trimis urgii fierbinţi.
Şi murit-au în pustie cei cu sufletul avar,
care în Egipt odată suferit-au cu amar.

Cei rămaşi atunci în viaţă au plecat spre Haţerot,
cârmuiţi şi zi şi noapte chiar de Domnul Savaot.
Folosindu-Se de Moise, prooroc cum n-a mai fost,
Domnul le-arătă din ceruri al călătoriei rost:

"Eu vă pregătesc o ţară, un pământ de vis şi dor,
unde laptele şi mierea curg ca apa de izvor.
Deci, vegheaţi în ascultare, nu vă mai ciorovăiţi!"
Dar Aaron şi cu Maria, de cârtire biruiţi,

apăsaţi de gelozie se-ntrebară amândoi:
"Prooroc e numai Moise, oare nu suntem şi noi ?!"
Dar cum Moise-ntotdeauna de blândeţe era plin,
faţa lui părea senină ca şi mugurul de crin.

Iar când graiul răzvrătirii îşi luase mare-avânt,
Domnul auzea din Slavă şi-a trimis din Cer cuvânt:
- "Chiar la cortul întâlnirii duceţi-vă câteşitrei!"
Şi s-a dus, cum zis-a Domnul, fiecare dintre ei.

Domnu-i aştepta acolo cu-al Său glas ca de taifun:
- "Ascultaţi, luaţi aminte la cuvântul ce vi-l spun!
Când va fi-ntre voi vreodată un prooroc din Cer trimis
Eu îi voi vorbi prin Duhul, prin vedenii şi prin vis.

Nu e tot aşa cu Moise, robul Meu cel credincios,
pentru care nici-un lucru nu-i ceva misterios.
Căci Eu gură către gură M-adresez spre el mereu
şi el Îmi priveşte astfel chipul Meu de Dumnezeu.

Cum de n-aţi avut voi teamă să-l vorbiţi de rău pe el,
care zilnic Mă slujeşte, cu duh blând şi plin de zel ?"
Şi-ntr-o clipă Domnul vieţii, de mânie S-a aprins
şi din locu-acela tainic S-a-nălţat în Necuprins.

Iar când norul, plin de slavă, de pe cort se ridică,
lepra albă ca zăpada pe Maria se-aşeză.
Şi Aaron acum priveşte către chipul ei albit,
cu durere şi cu groază de păcatul săvârşit.

El deodată, cu căinţă, către Moise s-a întors:
- "Domnul meu, păcatul nostru lacrimile ni le-a stors.
Nu lăsa să mai apese o pedeapsă-atât de grea,
peste mine şi Maria, care e şi sora ta.

Roagă-te, deci, pentru dânsa să nu fie ca un mort,
căci de-această aspră boală, vina numai eu o port!"
Moise-nduioşat ascultă glasul fratelui Aaron
şi-şi înalţă rugăciunea spre al îndurării tron:

- "O, ascultă-mă, Părinte credincios şi îndurat!
Vindecă-o pe Maria, iartă greul ei păcat!"
Şi Cel Sfânt dădu poruncă, după-a Legii sfinte căi
să o ţină şapte zile izolată de ai săi.

După ce trecuse timpul hotărât de Cel Divin,
parcă se opri furtuna şi-apăru un cer senin.
Intră-n tabără Maria şi pornesc din nou la drum.
Şi o teamă, fără margini, i-a cuprins pe toţi acum.

*
Când un frate îţi greşeşte, înşelat de-un duh viclean,
tu alergi la rugăciune ca să-l birui pe Satan ?
Sau de va veni pedeapsa, peste sufletul căzut,
tu vei zice : "Da, desigur, pentru tot ce mi-a făcut,

merită din plin nuiaua, ca să fie pedepsit!"
Dar nu tot aşa vorbeşte un creştin blând şi smerit.
Ia exemplu de la Moise care-a fost vorbit de rău,
chiar de sora lui Maria şi de-Aaron, fratele său.

Iar când Domnul pedepsit-a al Mariei grav păcat,
blândul Moise, de aceasta, nicicum nu s-a bucurat.
Ci-ndemnat la rugăciune de Aaron cel înţelept,
el ridică mijlocire către Dumnezeul drept,

şi imploră îndurare astfel pentru sora lui.
O iubire ca aceasta, nicăieri în lume, nu-i:
să te rogi cu stăruinţă, pentru cel ce cade frânt,
chiar când el ţi-aruncă-n faţă al batjocurii cuvânt.

Domnul slavei, ce pe cruce a purtat al nostru greu,
să ne-mpace printr-o jertfă cu eternul Dumnezeu,
astăzi tuturor ne spune, prin Cuvântul Lui ceresc,
ca să dăm şi noi iertare, celor care ne greşesc.