O PRIVIRE

Pe un munte foarte mare
stă apostolul Ioan
şi se uită spre Cetatea
din cerescul Canaan.

E-un oraş cum nu e altul
de măreţ şi de sublim.
El e mama ce ne-aşteaptă:
Noul sfânt Ierusalim.

Unde voi găsi cuvinte,
fraţilor, să vi-l descriu ?
Eu doresc cu voi, de-asemeni,
în acest Oraş să fiu.

Am bătut în astă lume
multe drumuri cu noroi.
Dar pe străzile de aur
vom păşi cândva şi noi.

Braţ la braţ vom fi cu Domnul
dacă-n lume L-am urmat
şi în viaţa noastră scurtă
L-am iubit cu-adevărat.

În Oraş vor fi Profeţii
care-au plâns şi-au suferit
şi pentru Isus, ocara
să o poarte, au primit.

Şi Apostolii Scripturii
ce-au vestit Mesajul Sfânt,
cu iubire-n astă lume
şi în fapte şi-n cuvânt.

O privire de credinţă,
de pe-acelaşi munte-nalt,
s-o arunce orişicine
azi spre ţărmul celălalt.

Iar de n-aţi ajuns pe munte,
să fiţi sfinţi ca şi Cristos,
nu abandonaţi urcuşul,
rămânând la poală jos.

Domnul, iată, vă ajută
să urcaţi mereu-mereu,
insistând în rugăciune,
prin credinţă-n Dumnezeu.

De-aţi scăpat cumva piciorul
într-o piatră, într-un spin,
Mâna Tainică se-ntinde
să vă dea din nou alin.

Nu e mult până la ţintă,
pân-la Vârful cel măreţ.
Chinul suferit se uită.
Numai dragostea-i de preţ.

Şi de Sus doar c-o privire,
de credinţă şi de dor,
veţi scruta Ierusalimul,
lăsând tot ce-i trecător.