DAVID ŞI GOLIAT


Era o vreme zbuciumată, când peste vechiul Israel
dădeau năvală fără veste oştiri cu dinţii de oţel.
Se auzea pe la hotare un mare vuiet de război.
Se înarmară filistenii cu tot întregul lor convoi.

Ei ţin un sfat cu-ntreaga oaste, să stabilească-al luptei plan,
cu-atât de multă dibăcie, ascunsă-n duhul filistean.
Au tăbărât chiar între Soco şi-Azeca, la Efes-Damim,
cu gând mişel, ca-ntreaga ţară să o prefacă-n ţintirim.

Nici Saul nu mai stă pe gânduri: purtat de doruri mari, fierbinţi,
oştirea grabnic el şi-o strânge în valea zisă Terebinţi.
Şi gata e să-nceapă lupta, când oştile-au urcat pe munţi.
Nu se aude nici-un ordin şi curg sudorile pe frunţi.

Din tabăra vrajmaşă, iată, apare-un om cu chip ciudat,
înalt de şase coţi şi-o palmă: era viteazul Goliat.
Purta pe cap un coif de-aramă şi-o zale grea pe-ntregul trup
(din solzi metalici care-n luptă nu se îndoaie, nu se rup)

turetci de-aramă în picioare, şi-o pavază cu umeri grei,
şi-o suliţă atât de lungă cu toată greutatea ei.
Un slujitor mergea nainte purtându-i scutul său de fier.
Dar filisteanul se opreşte. Nori negri se vedeau pe cer.

Dintr-o trufie fără margini porneşte glasu-i de tiran:
- "De ce-aţi ieşit la bătălie ? Nu sunt eu oare filistean ?
Nu mă vedeţi? Sunt cât un munte, iar voi ...voi nişte biete slugi,
ce în zadar au să aştepte un semn de izbăviri prin rugi!

Alegeţi dar, un om degrabă să lupte împotriva mea!
Aveţi vreunul să-şi încerce, cu mine azi, puterea sa?
Şi dacă el mă va răpune, noi robii voştri-n veci vom fi,
sau voi ne veţi fi slujitorii, când braţul meu îl va strivi.

Arunc ocara şi dispreţul spre oştile lui Israel!",
urla isteric filisteanul. - "Să-mi daţi un om să lupt cu el!"
Saul cu-ntreaga lui oştire stau muţi, fiorii îi cuprind.
Şi umbrele nopţii tăcute pe munţi şi dealuri se întind.

.......................................................................................

În Betleemul din Iudeea, unul din fiii lui Işai
pornea cu turma la câmpie, către-al păşunii verde plai.
Şi David, fiul cel din urmă, iubit mai mult de tatăl lui,
luă cu sine şi o harfă, să cânte psalmii Domnului.

Se revărsa prin atmosferă atâta har spre Betleem,
când păstoraşul plin de râvnă rostea al dragostei poem.
De patruzeci de zile însă, pe-o vale neagră ca de iad,
chiar împotriva ţării sfinte, se-aud blestemele cum cad.

Şi Saul stă şi le ascultă ... Le-aude-acum şi Dumnezeu
când filisteanu-naintează, cu trup de urs, cu chip de leu ?
Se va găsi o izbăvire, în ceasul marii strâmtorări ?
Se-ntoarce David iar acasă, pe-a Betleemului cărări.

.........................................................................................

Dar într-o zi Işai îi spune: - "Du-te copilul meu iubit
la fraţii tăi cu nişte pâine şi cu-acest sac de grâu prăjit!
Du şi un dar căpeteniei, mai mare peste mia lor.
Ei sunt cu Saul pentru luptă în valea Terebinţilor.

Cu veşti temeinice la mine, cât mai degrabă să revii,
şi nu uita, te-aşteaptă turma pe-a Betleemului câmpii!"
Lăsând un păzitor la turmă, David în zori de zi pornea,
cum tatăl său îi poruncise, pe fraţii săi a-i căuta.

Ajuns la locul bătăliei, vedea oştirile în văi,
ce aşteptau cu nerăbdare a confruntărilor văpăi.
El întrebă de sănătate pe fraţii săi, ostaşi viteji
ce pentru-a ţării apărare stăteau şi zi şi noapte treji.

Pe când vorbea el însă, iată, că filisteanul cel din Gat,
înalt de şase coţi şi-o palmă, cel ce se cheamă Goliat,
înainta plin de mândrie, în braţul său încrezător,
şi arunca aceleaşi hule spre-al Domnului mâhnit popor.

Cutremurat, aude David insulta care cade greu
peste oştirea lui Israel. Şi mulţi se întrebau mereu:
"Vai, l-aţi văzut pe uriaşul, înaintând şi azi spre noi ?
I-aţi auzit cuvântul aspru, ce ne împroaşcă cu noroi ?

Nu poate nimeni să-l omoare! În faţa lui cine va sta ?
Nu i-aţi văzut coiful de-aramă şi pe-al său trup o zale grea ?
Voi nu vedeţi cât de puternic şi cât de-nalt e braţul lui ?
Nu poate nimeni să-l înfrunte! Nici-un oştean asemeni nu-i!,"

se-aude-o voce speriată a celui mai firav oştean.
- "Cine-l va birui pe-acesta, mai spune-un glas de căpitan,
el va primi drept răsplătire, pentru-al izbânzii sale dar,
onoare multă şi favoruri, şi bogăţii fără hotar!

Iar casa lui va fi scutită de orice taxă către stat.
Şi-acela va primi nevastă pe însăşi fiica de-mpărat!"
Dar David vrea s-audă bine ce răsplătiri s-au mai promis,
pentru acela care-n luptă, vrăjmasul, îl va fi ucis.

Oştenii-i răspundeau pe dată: - "I se va face-aşa şi-aşa
celui ce-n luptă-l va străpunge, scăpându-ne de-ocara grea."
Dar fratele lui cel mai mare, cel ce se cheamă Eliab,
când îl văzu vorbind cu alţii, se supără pe el degrab'.

Şi-i zise aspru, cu mânie: - "De ce te-ai coborât aici ?
Sau poate vrei, cumva, în luptă, cu braţul tău să ne ridici ?
Cui ai lăsat tu oare turma de oi şi noateni în pustiu ?
Eu îţi cunosc de mult mândria şi răutatea ta ţi-o ştiu.

Ştiu, ai venit aici, băiete, să vezi doar lupta, e firesc!..."
David i-a zis:-"Ce-am făcut oare? Eu nu am dreptul să vorbesc?
Şi-ntors spre altul, să-l întrebe primea acelaşi clar răspuns.
Un sfânt fior, venit din ceruri, pe David parcă l-a pătruns.

Aflând şi Saul că un tânăr, unul din fiii lui Işai,
cu părul blond şi ochi albaştri a dat dorinţei sale grai,
de-a se lupta cu uriaşul, cel care i-a înspăimântat,
trimite grabnic slujitorul şi, iată, David e chemat.

Ajuns la împărat se-nclină, în faţa lui cu gând smerit
şi-apoi cu glas de copilandru, plin de credinţă, i-a vorbit:
- "Nădejdea nimeni să nu-şi piardă, privind la filistean mereu!
Azi robul tău, da, se va bate în Numele lui Dumnezeu!"

I-a zis plin de mirare Saul : - "Tu nu poţi merge nicidecum
să lupţi cu un vestit războinic căci eşti doar un copil acum."
Dar tânărul pe loc răspunse : - "Când turma tatălui păşteam
şi-un urs venea să-mi ia o oaie, şi-un leu în cale întâlneam,

nu mă lăsam până când oaia, eu fiarei nu-i smulgeam pe loc.
Şi dacă îmi stătea-mpotrivă o omoram, lovind cu foc.
Şi filisteanu-acesta care oştirea noastră-a ocărât,
la fel ca fiarele acelea, chiar astăzi fi-va doborât!

El, Domnul Sfânt care-n pustie de-atâtea fiare m-a scăpat,
îmi va trimite izbăvire din mâna omului din Gat!"
- "Te du deci fără nici o teamă!", îi spune glasu-mpărătesc.
Să fie Domnul azi cu tine, prin braţu-I bun şi părintesc!"

De haină se dezbracă Saul şi platoşa de luptător,
şi coiful lucitor de-aramă le dă lui David c-un fior.
Iar David le-a-mbrăcat în grabă, punându-şi sabia pe el.
Dar când a încercat să meargă, el n-a putut păşi de fel.

"Nu pot să merg cu uşurinţă ! Armura, vai, cât mi-e de grea!
Şi platoşa mă trage-n urmă, căci nu-s obişnuit cu ea!"
David şi-a scos acele haine şi armele ce le-a primit,
luându-şi doar toiagu-n mână şi traista de păstor smerit.

S-a dus la râu, ca să aleagă cu mâna sa cinci pietre doar,
pe care şi le-a pus în traistă şi-n largul hainei buzunar.
Apoi cu praştia în mână el, David, a pornit acum
spre filisteanul care vine, să-l facă pulbere şi scrum.

Şi lângă Goliat, în faţă, era acelaşi scutier.
David venea din depărtare, privind din când în când spre cer.
Când l-a văzut cât e de tânăr, cu chip frumos, cu păr bălai,
sarcastic râse filisteanul, dând consternării sale grai:

- "Ce, oare am ajuns un câine, de vii la mine c-un toiag ?
Acesta vrei să-ţi fie-n luptă al biruinţei tale steag ?"
Şi uriaşul blestemându-l pe dumnezeii ce-i avea,
alte cuvinte de ocară, la fel de grele-i arunca:

-"Vin' mai degrabă să-ţi dau carnea ca hrană fiarei din câmpii
şi vulturilor care zboară către înaltele tării!"
Făr' să-l atingă-aceste vorbe cu al blestemului venin,
David vorbi cu-nţelepciune şi suflet de credinţă plin:

- "Tu vii cu sabie vestită, cu suliţă de greu război,
c-o pavăză şi-un coif de-aramă şi cu-al ocărilor noroi.
Eu însă îţi voi sta-mpotrivă cu-al lui Iehova Nume sfânt,
a cărui oaste-ai ponegrit-o cu mult prea negrul tău cuvânt.

Chiar azi tu vei cădea în mâna Acelui ce L-ai blestemat.
Vei fi trântit într-o secundă şi capul îţi va fi tăiat!
A voastră tabără vitează, cu toate stârvurile ei,
la fiare va sluji ca hrană, la păsări şi şacali şi lei.

Şi tot pământul va să afle, că orişicând în ceasul greu,
Israel are-o izbăvire şi Sus, în cer, un Dumnezeu!
Şi toţi vor şti de azi nainte, că nu prin sabie şi scut
salvează Domnul pe oricine, ce pare pentru mulţi pierdut.

Ci-a Domnului e izbăvirea, căci noi ne-am încrezut în El.
Şi El dă azi oştirea voastră în mâinile lui Israel!"
Îndată filisteanul dete să fugă ca ieşit din minţi
spre David, prada lui uşoară, ca să-l sfărâme între dinţi.

Dar David, plin de îndrăzneală, tot înainte alergând,
îşi bagă iute mâna-n traistă, o piatră-atunci din ea scoţând,
a pus-o-n praştie şi, iată, pe filistean el l-a lovit.
Şi piatra i-a intrat în frunte şi Goliat s-a prăbuşit.

Luându-i sabia el, David, degrabă capul i-a tăiat.
Şi-astfel pieri pentru vecie prea îngâmfatul Goliat.
C-o praştie şi-o simplă piatră David l-a-nvins pe filistean.
Credinţa lui a fost mai tare decât giganticu-i duşman.

*
Tu, frate, care prin credinţă duci lupta vieţii tale-n duh,
cu spiritele răutăţii, ce-s risipite prin văzduh,
nu încerca de unul singur să lupţi cu-al Iadului colos,
ci intră astăzi mai degrabă în biruinţa lui Hristos!

Cum Israelul din vechime prin David a învins atunci,
aşa şi tu la biruinţă, prin Domnul numai poţi s-ajungi.
Hristos ne este Salvatorul, El este-al nostru David Nou.
De două mii de ani prin cruce ne apără Mielul-Erou.

O, lasă-ţi gândul să-L adore! Dă-I inima întreagă Lui,
de vrei în lumea asta mare să nu mai fii al nimănui.
Isus te scapă de-orice teamă ce-n inimă ţi-a încolţit,
căci numai El, răbdând pe cruce, orice vrăjmaş a biruit.