DE CE AI PLÂNS, IOANE?


Când ceru-ntreg vibra de cântec,
în adorarea Celui Sfânt,
o, tu, apostol al iubirii,
'nălţat în Duh de pe pământ,

de ce-ai plâns tu cu-atâtea lacrimi,
dacă în ceruri lacrimi nu-s ?
Ce ţi-a fost dat să vezi în faţă,
de-ai fost atât de greu răpus ?

Era o carte tăinuită.
Ce lucruri erau scrise-n ea ?
Un înger a strigat în slavă:
- "Dacă e vrednic cineva,

să vină să deschidă cartea!"
Dar n-a fost nimeni, nici în Rai,
nici pe Pământul plin de beznă,
să vină către Adonai,

să ia în mână cartea-aceea
şi să se uite-n ea apoi.
Chiar nimeni oare n-avea cheia,
când toţi din cer dădeau 'napoi ?

Ai plâns atunci nevrednicia
celor ce nu au reuşit,
să vină curajoşi în faţă
şi cartea să o fi citit ?

De ce ai plâns atunci, Ioane ?
Ce fel de lacrimi ai vărsat,
în cerul plin de osanale
unde păcatul n-a intrat ?

Da, m-aş uni şi eu cu tine,
de aş putea să plâng aici,
pe cei ce nu pot să deschidă
azi, Biblia ca ucenici.

Le pare prea pecetluită
această Carte din vecii ?
(când nu-i citesc de loc mesajul
şi caută alte bucurii.)

Şi-aş plânge-n suflet pe atâţia
care, prea vrednici, mi se par
să pună mâna pe Scriptură,
când ei de fapt n-au nici-un har!

Se-aude-un glas ce dă speranţă.
E totuşi Cineva găsit
să vină să deschidă cartea.
E Leul care-a biruit!

Această veste-alină plânsul.
Da, Cel mai mare-ntre profeţi
e vrednic să deschidă cartea,
să rupă ale ei peceţi!

Isus răbdă pe cruce moartea.
El, veşnicul Emanuel.
Deşi acum e Leu puternic
e tot smerit ca şi un Miel.

El nu dă buzna spre Putere,
spre cartea Celui de pe tron
ci-aşteaptă răbdător semnalul
ce I Se dă pe-al slavei ton.

De câtă sfântă bucurie
întregul cer e-acum cuprins!
Da, lacrimile vor fi şterse
şi Iadu-ntreg va fi învins!

*
O, voi ce plângeţi în tăcere
de dorul după Cel Divin,
nu disperaţi căci vine ziua
când veţi primi în cer alin!

Chiar dacă azi vă este plânsul
atât de lung şi ne-nţeles,
voi nu uitaţi ce bucurie
va fi cu-al Domnului cules!